8 motive pentru care să vedeți The History Boys: Povești cu parfum de liceu

Pe când eram în liceu, aveam o pasiune pentru actorie. Îmi plăcea să cred că pot să stau pe o scenă cu fața către un public care să mă privească şi să nu mă pierd cu firea, dar nu era aşa. De asta eu făceam parte din trupa mai mică de teatru a liceului, cea care nu avusese niciodată spectacole, şi nu din cea mare, care avea deja succes național.

Nu de mult, la îndemnul Ştefaniei, am mers la prima piesă de teatru pe anul ăsta, The History Boys: Povești cu parfum de liceu. Ştiam de anul trecut de ea, dar tot amânasem momentul. Nu citisem niciun review, pentru că-mi place să mă las surprinsă, nici nu văzusem filmul (în care, btw, joacă James Corden), dar ştiam că are în distribuție 8 băieți talentați, premiați, şi proaspăt sau încă studenți (de) la UNATC. Era suficient, mi-am spus.

Spectacolul? Delicios. Am savurat fiecare clipă, mi-am ațintit privirile la fiecare dintre actori, am analizat și am trăit. Dar nu vă povestesc mai multe. Vreau doar să vă ofer 8 motive care m-au făcut pe mine să-mi doresc să revin la Teatrul Excelsior, acolo unde se joacă The History Boys: Povești cu parfum de liceu. Și credeți-mă, o să vreți să-l revedeți.

  1. A retrezit în mine apetitul pentru lectură. Când am ajuns acasă, am căutat piesa după care a fost regizat spectacolul și am început să o citesc. Cred că asta reprezintă o consecință clară a faptului că m-a emoționat și mi-a transmis starea potrivită pentru a continua ceea ce simțisem când am văzut-o jucată.
  2. Am plâns-râs în primele 3 minute ale spectacolului. Şi nu pentru că e o dramă, ci pentru că interpretarea piesei Non, je ne regrette rien de către George Albert Costea, care este şi nominalizat la premiile UNITER de anul acesta pentru Cel mai bun actor în rol secundar, m-a făcut să trăiesc aceste sentimente în acelaşi timp. Felicitări, George! Pentru fiecare părticică din rol.
  3. Mi-a amintit cu drag de liceu, de rebeliune, de naivitate, de pasiunea pentru literatură, de admirația pentru un om, fie el un profesor sau un coleg de clasă. Mi-a amintit că există ceva care unește o întreagă clasă indiferent de cât de diferiți sunt fiecare dintre ei. Și că ceea ce te face unic în fața celorlalți s-ar putea să trezească întrebări și invidii din partea altora.
  4. Paradoxal, nonconformismul tipic adolescenților e ceea ce o să te țin înlănțuit(ă) de scaunul ăla din sală, în același timp în care te va face să-ți dorești să te urci pe scenă, să cânți, să dansezi și să trăiești deopotrivă ce trăiesc și ei.
  5. Ești lăsat să te-ndrăgostești de fiecare în parte, pe rând, în cel mai diferit fel cu putință. Nu poți să-ți dorești să fii atent(ă) doar la unul dintre ei pentru că ai să-i ratezi pe ceilalți. De la Dakin (Alexandru Ion), frumușelul clasei, dar în același timp și unul dintre cei mai introspectivi și determinați, Scripps (Cezar Grumăzescu), cel care umblă mereu cu Biblia la el și pune la îndoială existența Lui, Rudge (Dan Clucinschi), sportivul, cel pentru care e clar că viața lui e departe de Oxford sau Cambridge, Timms (Gabi Costin), poznașul și actorul clasei, Crowther (Radu Mateucă), pasionatul de muzică și cel taciturn, Lockwood (Conrad Mericoffer), colegul critic din spatele clasei, la Akthar (Alex Voicu), fotograful și cumințelul, și nu în ultimul rând, Posner (George Albert Costea), cel care a reușit să mă impresioneze cel mai mult din toată piesa prin sinceritatea cu care și-a jucat rolul.
  6. Sunt elevi într-o clasă de istorie, sunt The History Boys, dar în acest spectacol pare că orice altceva e mai important decât ora de istorie. Ceea ce nu e rău. E filosofie, poezie, literatură, muzică și dans, e mimă, sunt lecții de franceză și sunt multe alte momente culturale pe care rar le-ai vedea într-o clasă de liceu. E frumusețea unei legături nebune de final de liceu între 8 elevi și doi dintre dascălii lor, deși aș spune mai degrabă cu unul în mod special.
  7. Dacă nu ai suficiente incertitudini în ceea ce privește viața ta, vei mai adăuga câteva. Dar asta nu poate fi decât de bine. E bucuria faptului că îți oferi posibilitatea să (te) cunoști și să te deschizi spre cunoaștere, ceea ce reușesc cei doi profesori, Hector (Mihai Dinvale) și Irwin (Radu Iacoban) să le transmită și elevilor săi.
  8. Excentricitatea pe care ți-o oferă cele două ore 45 de minute de spectacol este de neratat tocmai pentru combinația asta de personaje și de emoții pe care ți-o transmite fiecare. Se plânge, se râde, se privește cu pofta de a retrăi un moment asemănător întregului periplu în care pare că te-ai avântat odată ce ai intrat în sala de teatru.

Mai găsiți câteva bilete aici, pentru spectacolul de pe 31 martie. Nu-i ratați! Promit că o să vă placă la nebunie.

Comentezi?

comments

Add Comment