București e acasă #EnjoyBucharest

Deși de cele mai multe ori mă gândesc cum ar fi fost să nu mă fi născut în București, cu tot tumultu-i specific, cu oamenii mereu grăbiți, cu metrouri și chiar totul la îndemână, mă trezesc apoi când îi aud pe cei care, veniți din provincie, au ajuns să iubească orașul ăsta, tocmai pentru că a devenit acasă.

Bucureștiul devine acasă chiar și la prima vedere.

Când ajungi în București e ca în momentul ăla când pășești într-un apartament nou, care are geamuri mari, pe unde intră multă lumină și de unde vezi foarte bine orașul, un apartament cu tavan înalt și cu un șemineu care-ți fură ochii. Intri și spui: Îl vreau! pentru că știi că e genul tău de apartament, pentru că vrei să stai acolo tot timpul, pentru că-ți place să vezi.

Bucureștiul te adoptă.

Pentru că e orașul în care vii să te-mprietenești cu oameni, pentru că te răsfață, pentru că nu te plictisești niciodată, pentru că e greu să nu dai de cineva aici de care să-ți placă. E mixul de oameni din toată țara. Trebuie doar să știi cum să-i cauți.

Și pentru că Bucureștiul a început să fie populat din ce în ce mai des de străini, cărora le place ceea ce văd și care vor să se-ntoarcă, a apărut inițiativa de #EnjoyBucharest, care bineînțeles, nu se adresează doar străinilor, ci și celor ca mine, care au uitat să se mai bucure de ce e frumos acasă.

Where to? #enjoybucharest #bucharestmyhome #bucharest

A photo posted by Andra Nicula (@andranicula) on

“Bucureștiul e ca un drog. Te minți că ți-e bine fără el, dar nu poți renunța.” (Adrian Anghel)

Ideea de #EnjoyBucharest a apărut din dorința de a dezvolta renumele turistic al Bucureștiului în nume, spune Alex, iar Toma povestește foarte frumos aici despre cum își dorește să lase România mai bine decât a găsit-o. Așadar, evenimentul este organizat de către cei doi, sub numele de Eventur, și se desfășoară între 3-5 aprilie în minunatul, ați ghicit, București.

În cadrul acestui eveniment se vor desfășura atât o conferință, Romanian Digital Travel Conference, vineri, 3 aprilie, la hotel InterContinental, unde se va discuta despre importanța promovării turismului în mediul online, și unde vă mai puteți înscrie pe link-ul de mai sus, așa, pe ultima sută de metri, cât și un tur (în weekend) al Bucureștiului cu peste 50 de bloggeri, dintre care 30 bloggeri străini. Da, ați auzit bine. 30.

Cum ești sigur că un astfel de eveniment va avea succes? Numărul de postări (peste 1000) pe rețelele sociale cu hashtagul #EnjoyBucharest care crește tot mai mult și entuziasmul cu care toată lumea a primit acest proiect. Și cu siguranță faptul că hashtag-ul va rămâne în continuare un declanșator de locuri/momente frumoase din oraș.

Dacă vrei să iei parte la lucrurile frumoase care se-ntâmplă în orașul acasăîn locul pentru care ai pariat atunci când ai “fugit” din orașul natal, adaugă la fiecare postare/fotografie/gând despre București și hashtag-ul #EnjoyBucharest și urmărește tot ce se-ntâmplă weekendul ăsta. Sigur va fi fain!

Comentezi?

comments

Add Comment