Campanie Vodafone Impreuna.

12 steluţe pe steagul Uniunii Europene. O echipă de fotbal care îşi pasează unul celuilalt mingea. Marea şi valurile. Nisipul şi scoicile. Scoicile şi pescăruşii. Pescăruşii şi peştii. Ying şi Yang. Femeia şi bărbatul. Sarea şi piperul. Pădurea şi animalele.

Cum îi alegi pe oamenii de lângă tine ? Sau cum te aleg ei pe tine ?  Cum reuşiţi să rămâneţi împreună până la sfârşitul zilei ? Cine e cel care te suporta zi de zi şi care te acceptă aşa cum eşti ? E El. E omul cu care ai ales să mergi împreună pe un drum, care te-a ales pentru a merge împreună pe acelaşi drum. E omul care te sună şi-ţi spune de ce astăzi este una dintre zilele la care o să privească cu nostalgie. Şi de ce astăzi o să mănânce peanut butter. Sunt oamenii care te privesc în ochi si-ţi spun că ceea ce faci e greşit şi că ar trebui să vă gândiţi ÎMPREUNĂ la o soluţie. Nu suntem niciodată singuri. E bine să ştii că nu eşti singur. Devii mai încrezător, mai puternic.

E întotdeauna cineva acolo, care se gândeşte la noi, care ne sună să ne întrebe dacă suntem bine, dacă astăzi ajungem mai devreme acasă, dacă să ne aştepte cu mâncare caldă sau să închirieze un film. E întotdeaună cineva care te sună de la capătul pământului să îţi spună că s-a gândit să îţi facă o vizită, pentru că nu v-aţi mai văzut de multă vreme. Prietenul tău cel mai bun te aşteaptă de ceva timp în pasaj la Universitate. Te urăşte deja pentru că ţi-ai făcut un obicei din a întârzia. Dar îţi dă calm un sms şi îţi spune că te aşteaptă cuminte acolo.

Orice s-ar întâmpla, suntem împreună.

Suntem doi sau mai mulţi.

Suntem uniţi, lucrăm simultan.

Gândim împreună.

Împreună formăm o echipă mai bună.

Suntem doi împotriva celorlalţi.

Cu cât suntem mai mulţi, cu atât lucrăm mai bine.

Un monolog nu e întotdeauna atât de reuşit precum un dialog.

Oamenii care cred în bine sunt oamenii care îl acceptă pe celălalt ca fiind parte din el. Sunt cei care în aglomeraţia de la metrou tot găsesc pe cineva căruia să-i zâmbească. E omul care îţi deschide uşile autobuzului care se pregăteşte să plece de la semafor pentru că te-a văzut alergând. E bărbatul care stă plictisit într-un taxi, aşteptând să vină cineva căruia să-i povestească despre câini, despre motoare şi despre maşinile care merg cu GPL. Sunt oamenii care îi ajută pe turişti să ajungă la destinaţia dorită, care le zâmbesc ospătarilor desi ştiu că i-au ameţit cu comanda lor. Sunt vânzătorii care îţi doresc o zi frumoasă. Sunt actorii care vin să joace chiar şi pentru cei câţiva spectatori care au venit să-i vada. Sunt cei care nu râd pentru că tocmai ţi s-au închis uşile de la metrou în faţă. Sunt oamenii care încearcă să le oprească să nu se închidă, ca să poţi ajunge şi tu.

Aşa că  nu, nu suntem singuri. Pentru că există cineva care la sfârşitul zilei îţi citeşte gândurile pe un blog, pentru că ori nu te cunosc, ori astăzi nu le-ai dat suficiente indicii despre cum te simţi, şi poate or să afle totuşi ceva citindu-ţi blogul. Cu ei eşti împreună. Şi fie că sunt sau nu prietenii tăi, fie că îi cunoşti sau nu, fie că te cunosc sau nu, cu fiecare dintre ei eşti la un moment dat Împreună – prin gândurile voastre, prin ceea ce vă oferiţi unul altuia prin blogul pe care-l promovaţi. Prietenii mei ? Prietenii mei sunt oameni care cred în bine, cărora le pasă. Mi i-am ales cu cap. La sfârşitul zilei putem să ne bucurăm, putem să bem o bere la o terasă şi să râdem împreună. Putem alege să ne fie bine împreună. Şi reuşim.  (vezi http://shipinthebigcity.wordpress.com/ şi http://umbredecuvinte.blogspot.ro/  )

Campania Vodafone Împreună schimbă ceva în tine. Te emoţionează şi te face să reflectezi asupra lucrurilor care se întâmplă în viaţa ta zi de zi. Realizezi că nu trebuie să renunţi atât de uşor şi că oamenii pe care nu îi cunoşti pot fi oameni buni şi îţi pot întinde mâna chiar şi atunci când nu te aştepţi. Acum ascultă-l pe domnul Rebengiuc şi eliberează-ţi mintea de răutăţi. Zâmbeşte şi întinde o mână. Arată că nu suntem atât de puţini. Power to you. 

Comentezi?

comments

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.