Când, cum și de ce m-am îndrăgostit de Cluj

Când. Primele amintiri care mă leagă de Cluj: o fotografie în fața Bisericii Sfântul Mihail, câteva ploi de vară și dorința de a mă reîntoarce. Niște ani mai târziu, ajungeam din nou în Cluj, tot pe ploaie. Se pare că era felul Transilvaniei de a-mi spune bun venit.

Cum. Cu toate că mi-a furat prieteni, iubiri, zile de vară cu ploi, pahare de whisky nebăute, Clujul m-a făcut să-l iubesc și să-l urăsc în același timp și am ajuns să mă îndrăgostesc de el, chiar și de la distanță; și pot să spun că am descoperit că este unul dintre puținele orașe pentru care aș străbate un drum de 7 ore cu mașina, cu același drag și dor de fiecare dată.

De ce. Pentru calmul oamenilor, pentru că m-a făcut să-mi doresc să fug din București, pentru locurile frumoase din centru, pentru zâmbete, pentru muzica bună cu care m-a primit anul trecut (și cu care mă va primi și anul acesta), pentru cel mai bun desert pe care l-am mâncat (cremșnit – Euphoria Biergarten), pentru prietenie, pentru locurile nedescoperite încă, pentru Donuterie, pentru (să fim sinceri) băieții drăguți care te servesc și-ți zâmbesc, și chiar îți răspund la bilețelele de adolescentă pe care le scrii împreună cu prietenele tale, pentru concerte și festivaluri, pentru locurile faine în care am ciocnit un pahar de vin, pentru străduțele înguste, pentru burgerii din Livada (după care aproape că am plâns vara trecută), pentru că are acel quelque chose despre care vorbesc francezii, pentru că, pentru o perioadă, mi-a luat inima și a fugit cu ea, iar lista poate continua foarte mult și bine.

Dar cel mai tare îmi place Clujul pentru că se implică, în relația cu mine și cu ceilalți turiști care îl vizitează și chiar și în relația cu cei care locuiesc acolo. Iar ClujX este un bun exemplu. Dacă anul trecut doar îi urmăream pe băieți în călătoriile lor prin Europa în care plecau ca să-și promoveze orașul, anul ăsta am avut ocazia să-i și prind la o discuție în drumul lor din București.

Pe scurt: o echipă de câțiva oameni din Cluj, de prin apropiere sau doar îndrăgostiți de oraș care vor să promoveze orașul ca destinație turistică și mai ales, să susțină candidatura Clujului la titlul de Capitală Culturală Europeană 2021 (pe care eu aș putea paria că-l va primi), pleacă prin Europa ca să le arate și celorlalți cât de frumos e orașul lor. Dacă vreți să urmăriți traseul pe care-l vor face anul acesta, stați cu ochii pe pagina lor de facebook sau pe site.

Mesajul meu pentru ei:

clujx1

Ne vedem cât mai curând, dragă Cluj! Mult succes!

Comentezi?

comments

Related Post

2 Replies to “Când, cum și de ce m-am îndrăgostit de Cluj”

  1. Eu am ajuns la Cluj pentru prima oara abia anul trecut si imi pare rau ca am intarziat sa vizitez orasul, desi auzisem multe lucruri bune despre el. Am inceput insa sa recupeze, asa ca am mai fost in vacanta de doua ori de atunci.

    Imi place in special zona parcului central, care mi se pare ca aduce putin cu Viena. Si da, oamenii fac diferenta, nu doar frumusetea localiei. Cochetez puternic cu mutarea in Cluj, mai ales ca pe domeniul meu (IT) exista o oferta destul de bogata de job-uri.

    1. :) ce bine! Și să mai mergi în vacanță, mie mi se pare un loc ideal ca să-ți petreci timpul. Nu am fost în Viena, dar parcul central e chiar frumos și curat.

      Și da, subscriu. Pe domeniul ăla chiar e o bogată ofertă pentru joburi. Cine știe, poate chiar vei face acest pas. Să-mi scrii atunci să-mi spui!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.