Ferratum, soluția de împrumut urgent fără acte (P)

Îți amintești și acum ce greu a fost la început când te-ai mutat singur. O tot sunai pe mama, cu sfială, să-ți mai transfere niște bani pe card sau să-ți mai trimită pachet cu mâncare de acasă, ca să mai economisești niște bani pentru traiul cu care te obișnuiai greu.

Atunci când te-ntrețin părinții, nu-ți faci niciodată calcule pentru cât de mult o să cheltui, ești ca un sac fără fund.  Și chiar și când ai salariul tău, dar știi că te mai pot ajuta părinții cu una cu alta, cheltui fără să te mai uiți înapoi. Îți cumperi asta, dar și asta, și apoi … hai, că o cumperi și pe asta. Și te trezești că trebuie iar să te împrumuți.

Bineînțeles, există și reversul medaliei. Ești cumpătat, îți faci calcule, reușești să strângi bani chiar și pentru o vacanță pe care ți-o programezi pentru anul viitor. Și uneori chiar îi împrumuți și pe alții. Nu e și cazul meu. Eu sunt genul care strâng banii cât pot, dar apoi îi dau pe toți odată pe ceva. Și evident apoi mă plâng că nu mai am.

Pe lângă asta, există momente în care nu reușești să previi o cheltuială-n plus. Sau apare o ofertă pe care nu o poți refuza fix în momentul în care ți-ai dat toți banii pe un gadget de Black Friday. Îmi amintesc că am avut momente în care am apelat la familie sau prieteni pentru a mă împrumuta. Tocmai pentru că voiam să-mi cumpăr lucruri de care aveam nevoie. Cum s-a întâmplat anul trecut, de Black Friday, când am apelat la un prieten să-mi cumpăr un laptop.

Avantajele că te împrumuți la familie/prieteni? Amâni plata împrumutului. Spui mereu că le dai banii luna asta, dar nu le dai suma întreagă sau cât v-ați înțeles la început.

Dezavantajele? Te face mai puțin responsabil. Faci alte cheltuieli între timp, și toate adunate îți dau bătăi de cap.

Am descoperit că există o soluție, care e aproape la fel de bună ca un prieten sau ca o rudă, și se numește Ferratum. Ei încurajează împrumuturile rapide și microcreditele. Ferratum oferă împrumuturi de până la 1290 lei pentru maxim 45 de zile. Și ghici ce? Nici nu trebuie să te deplasezi la bancă pentru asta, și nu ai nevoie de acte sau de adeverințe de salariu și tot ce mai necesită pentru un credit normal, ci doar de buletin. Iar toată treaba se-ntâmplă la un click distanță.

Ce e bine? Poți trimite cererea la ce oră din zi și chiar și din noapte. La al doilea credit poți deja doar să trimiți un sms, și rambursarea se face prin mai multe mijloace. La fel și cu primitul banilor. La al doilea credit poți deja să primești banii pe card.

Ce e și mai bine? Opțiunea de Credit rapid și Bani de împrumut rapid îți permit să primești banii chiar în aceeași zi, pe care-i poți ridica de la CEC Bank.

Eu zic că merită încercat. E o metodă simplă de împrumut și renunți la a te mai îndatora părinților sau prietenilor.

Voi ce soluții de împrumut aveți?

Comentezi?

comments

4 Comments

  1. Ioan M. December 1, 2014
    • Andra December 1, 2014
  2. Marin January 2, 2015
  3. Marin January 2, 2015

Add Comment