Lumea prin culoare și sunet – Fundația Orange

Suntem ceea ce dăruim.

Bunica mea are aparat auditiv. Când ia parte la o discuție între alți doi oameni, o văd cum zâmbește. Nu știu dacă aude întotdeauna ce vorbim, pentru că sunetul nu este neapărat la un nivel mai înalt, așa cum are ea nevoie. Dacă-și dă aparatul jos, nu mai aude deloc. Niciodată nu m-am gândit cât e de neplăcut să nu te poți bucura de sunetele din jurul tău, să nu poți să asculți muzică, să nu poți să auzi un te iubesc, ci doar să-l vezi citit pe buze. E dureros și devine greu de imaginat cum e să trăiești astfel.

Ieri am aflat de proiectul numit Baby hearing, al Asociației Audiosofia, care are ca scop depistarea precoce a hipoacuziei încă de la naștere. Astfel că, există oameni care-și doresc să ne putem exercita drepturile în mod egal. Să nu mai existe discriminări între cei care duc o viață normală și cei cărora nu li se deschid toate ușile datorită problemelor pe care le au sau nu sau de când s-au născut. Fundația Orange, înființată de doar doi ani în România, oferă sprijin unor proiecte care vizează oamenii cu deficiențe de văz și auz și pledează pentru apropierea persoanelor care au dizabilități de cele care nu au.

Tot ieri, la conferința de presă, programul de finanțare Lumea prin culoare și sunet, ediția 2014, și-a anunțat câștigătorii, printre care și proiectul menționat mai sus. E imposibil să poți să finanțezi 36 de proiecte, câte s-au înscris în program, dar printr-o selecție, dificilă, pentru că fiecare proiect e cu siguranță foarte important, dar trebuie totuși să îndeplinească niște criterii, s-au ales doar 9 dintre ele, despre care veți putea citi mai pe-ndelete aici.

Fiecare dintre cele 36 de proiecte sunt idei la care lucrezi cu suflet, la care dai tot ce e mai bun din tine. Trebuie să ceri ajutorul în stânga și-n dreapta, să bați la uși și să aștepți să ți se deschidă. Dar apoi ți se înmoaie sufletul când ajungi să te bucuri de ele, tu împreună cu cei 22.000 mii de oameni care au nevoie de tine. Îi ajuți să ia parte la viață, să se simtă integrație profesional, să ducă o viață autonomă.  Și pentru că tehnologia a devenit indispensabilă, mai ales în asemenea situații, majoritatea proiectelor pornesc pe idei care au incluse și partea de digitalizare. Proiectele le identifică nevoile, fie că e vorba despre educație, cultură sau sănătate și mai apoi îi ajută să se dezvolte normal.

Ceea ce m-a făcut să cred și mai tare în Fundația Orange și în ceea ce face ea pentru zecile de mii de suflete care au nevoie de lumină și de sunet în viața lor este transparența cu care lucrează și faptul că, deși proiectul va primi fonduri, oamenii care lucrează la el trebuie să dovedească și că sunt capabili cu tot ce au.

Cu pași înceți, dar siguri, se construiesc lucruri frumoase și destine se schimbă. Haideți să ne ajutăm, să  ne cunoaștem și să oferim și noi puțină lumină și sunet, care să vină din suflet.

Comentezi?

comments

Add Comment