O Românie frumoasă #lafereastramea

Îmi plac ferestrele înalte. Îmi imaginez o casă cu ferestre lângă care să-ți așezi o canapea îngustă pe care să stai nestingherit oricând îți dorești. Ferestre prin care să intre toată lumina și de la care să vezi soarele răsărind.

Când eram prin școala generală mă îndrăgostisem de un băiat de la un bloc din apropiere. Etajul 5, blocul din care se mai reflecta uneori lumina soarelui direct în ferestrele mele. Stăteam amândoi pe partea din spate a blocului și uneori mă cocoțam la fereastra din bucătărie să văd dacă e și el acolo, fie că era noapte sau zi. Asta era una dintre formele noastre de comunicare.

Ceea ce vreau să spun este că, poți crea foarte ușor o poveste de dragoste în jurul unei ferestre. Și Julieta, deși avea balcon, cu siguranță avea și ferestre la care privea când visa la Romeo. Apoi, toate iubitele poeților se uitau pe fereastră ca să vadă de unde vin candidații inimii lor. Pesemne că și trubadurii trăiau astfel de povești pentru că mergeau și le cântau domnițelor la fereastră.

Fereastra a devenit un mijloc prin care te poți îndrăgosti. VEKA România a profitat de acest motiv și a redeschis competiția pentru cele mai frumoase fotografii #lafereastramea. Dacă anul trecut vedeam fiecare colțișor de lume în fotografiile de pe Instagram, anul acesta ei au pregătit un concurs mai aproape de inima noastră, dacă putem să îi spunem astfel, și ne-a provocat să găsim cele mai frumoase locuri din România văzute #lafereastramea

Așadar, surprinde de la fereastra ta un cadru care să se încadreze în tema Atlasul României frumoase, încarcă fotografia pe site, menționând orașul în care a fost făcută. Vei primi o notificare când fotografia ta va fi publică pe site, iar apoi îi poți da share și pe profilul tău de Facebook. Nu uita de hashtag-uri: #lafereastramea + #Romania +#VEKARomania

Ce poți câștiga: un city break all-inclusive (în valoare de 1.500 de euro) într-o locație aleasă de tine, genți de voiaj și accesorii de călătorie și un premiu special pentru cea mai votată fotografie, o mini-cameră Lomography.

Probabil cel mai frumos cadru surprins de mine anul ăsta pe teritoriul României este:

Ale voastre care sunt? V-ați înscris deja fotografiile pe site?

Photo: Cristian Șuțu

Comentezi?

comments

2 Comments

  1. Roxie September 25, 2017
    • Andra September 25, 2017

Add Comment