Participă la cursul gratuit de prim ajutor de la Lecția de prim ajutor

Săptămâna trecută am primit prima mea mini-trusă de ajutor de la MaiMultVerde. Am fost atât de entuziasmată încât am luat-o cu mine în călătoria din weekend. Evident, nu mi-aș fi dorit să o întrebuințez, dar am spus că e mai bine să fiu pregătită. Apoi am realizat că eu nu știu să ofer primul ajutor. Ceea ce e foarte grav. Nu știu care e primul pas în a ajuta pe cineva dacă are o problemă și ești doar tu cu el. Cum să-l ajuți, ce să-i oferi?

Nu vă pot da încă răspunsul la această întrebare, dar sper ca în curând să pot să ajung și eu la unul dintre cursurile organizate de programul de prevenție și educație pentru salvarea de vieți, Lecția de prim ajutor. Până atunci, vă spun că unul dintre cursurile gratuite se întâmplă chiar mâine, între orele 16.00 – 20.00 și vă puteți înscrie și voi aici până la ora 12.

În trei ani de când Lecția de prim ajutor își desfășoară activitatea alături de partenerii săi, Asociația MaiMultVerde și ING Asigurări de Viață, dar și alături de SMURD, s-a dezvoltat pe mai multe planuri și programul a reușit să adune peste o mie de participanți care au intrat în contact cu informațiile oferite și au venit la cursurile de prim ajutor.

Iar cei care au vrut să fie pregătiți pentru orice eventualitate (nu ca mine) au descărcat aplicația Lecția de prim ajutor, care a avut de la lansare (august 2012), 23.000 de descărcări. E foarte utilă pentru că poți să înveți de acolo niște lucruri de bază, chiar dacă nu ajungi să le practici pe un manechin sau nu le înveți alături de un instructor SMURD care ar putea să-ți explice mai bine. Ceea ce e bine e că poți folosi aplicația și offline. În cazul unei urgențe, nu e nevoie să te conectezi la internet. Și da, e foarte bine să știi să ce să faci în situația în care ambulanța ajunge mai greu și tu ești singur cu persoana respectivă.

Deși sperăm să nu fie nevoie să folosim manevrele de bază, uneori se-ntâmplă fără să ne așteptăm, chiar în jurul nostru, poate cuiva pe care nu-l cunoaștem personal. Și e bine să fim pregătiți.

De aceea, dacă mâine sunteți liberi, mergeți și învățați să oferiți primul ajutor. (Locurile pentru participanţi la cursul gratuit sunt limitate. Pe principiul: primul venit, primul servit). Iar dacă nu reușiți, descărcați aplicația și sperați să fiți pregătiți dacă cineva va avea nevoie de eroi ca voi.

Comentezi?

comments

Add Comment