Philip Glass, în premieră în România (Concurs)

Update: Alma Nicole, tu ești câștigătoarea concursului! 

Îl ascultam prima oară pe Philip Glass acum șase ani. Băiatul cu care flirtam cuminte pe atunci și care-mi lăsa bilețele printre cărțile de la biblioteca din facultate, avea o pasiune pentru el, așa că îl ascultam împreună.

Philip Glass este cu siguranță unul dintre cei mai importanți compozitori contemporani. Americanul a fost nominalizat la Oscar de trei ori pentru coloana sonoră a filmului Kundun (Scorsese), The Hours și Notes on a Scandal. A primit și un Glob de Aur pentru orchestrația The Truman Show, dar și un BAFTA pentru coloana sonoră a filmului The Hours.

Și iată, la 6 ani de la prima audiție, Philip Glass sosește în România. Și nu vine singur, ci i se alătură Kronos Quartet (laureați Grammy) pentru cine-concertul Dracula (1931), care îl are pe Béla Lugosi în rol principal. Așadar, muzică și film în același timp. La TIFF am ratat toate cine-concertele, așa că nu pot spune exact care este sentimentul provocat de astfel de momente, dar eu cu siguranță aș fi mai degrabă atentă la concert decât la film; muzica reușește să mă țină prinsă mult mai tare.

Întocmai ca în Los Angeles, New York și Londra, cine-concertul din București de pe 4 iulie va fi interpretat cu casa închisă. Toate categoriile de bilete la premieră s-au epuizat. Însă, la cererea publicului va avea loc o nouă reprezentație, pe 5 iulie, Teatrul de Vară Herăstrău, pentru care eu am o invitație dublă.

Ce trebuie să faci? Să-mi spui până pe 2 iulie, ora 14:00 care este melodia/setul de piese ale lui Philip Glass pe care le-ai lăsa pe fundal o zi întreagă. Anunț câștigătorul invitației duble imediat după ora 14:00, cu random.org.

Dacă nu ești suficient de norocos (grăbește-te!) mai poți cumpăra biletele pentru spectacolul Philip Glass & Kronos Quartet – Dracula: muzica și filmul de pe Eventim.ro, precum și din rețeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librăriile Humanitas și Cărturești). Spectacolul este prezentat de Liveland.

Comentezi?

comments

19 Comments

  1. Sab June 27, 2016
  2. Alexandra Enea June 27, 2016
  3. Cătă June 28, 2016
  4. Andrei Dorian June 28, 2016
  5. George-Daniel Balan June 28, 2016
  6. Cătălin Bălășic June 28, 2016
  7. Ciprian Ciocan June 29, 2016
  8. Dana June 29, 2016
  9. stefania June 29, 2016
  10. Magda June 29, 2016
  11. Daniela Dumitru June 29, 2016
  12. Adriana Sroescu June 30, 2016
  13. Florin Neagoe July 1, 2016
  14. Gabriela Iacob July 1, 2016
  15. Adriana Tranca July 2, 2016
  16. Muntean Andrei - Liviu July 2, 2016
  17. Avram Oana July 2, 2016

Add Comment