Recomandare de weekend: Vila Camelia

Locurile sunt la fel ca oamenii. Trebuie să apuci să îi cunoști mai bine ca să le oferi șansa să îți arate cât de frumoși sunt. Cam așa stau lucrurile cu Sinaia, pe care nu o mai vizitasem cam de 3 ani. Între timp uitasem și cum arată.

Ce-i drept, în scurta excursie de acum trei ani, am poposit câteva ore în Castelul Peleș și am fost în treacăt pe la Mânăstirea Sinaia. Eram cu vreo 15 copii, care mai de care mai agitați, aproape ca-n excursiile din școala generală, numai că de data asta eu eram cea responsabilă pentru ei. Timpul petrecut atunci în Sinaia nu mi-a oferit ocazia să-l descopăr așa cum am făcut-o ulterior.

Într-unul dintre weekend-urile din august, am lăsat Bucureștiul în spate și am luat-o pe Ștefania la plimbare pe străzile din Sinaia, oraș despre care am aflat că e înrudit cu Italia (de aici și numărul mare de italieni pe care-i tot vedeam prin preajmă).

După cum bine spunea și partenera mea în descoperit Sinaia, orașul ăsta e unul regal, de asta arată atât de bine.

O primă impresie? Turismul românesc (cel puțin cel montan) s-a îmbunătățit. Sinaia e un oraș curat, frumos, foarte accesibil. Gara e aproape de centrul orașului (dacă nu aveți mașină și vreți să mergeți cu trenul, vă recomand RegioTrans), iar dacă ai bagaj și nu vrei să-l cari până-n centrul orașului, există taxiuri care nu fac nazuri atunci când le spui să te ducă 2-3 km. Sunt chiar și câteva autobuze, un Mega Image (desigur, râdeți cât vreți), și un magazin Billa. Am găsit și locuri unde să mănânci bine. Și pe lângă toate astea, am descoperit un loc foarte frumos unde să-ți petreci nopțile.

După ce ne-am învârtit prin oraș cu bagajul în spate (greu cu GPS-ul la femei), am ajuns în final pe Spătar Mihail Cantacuzino numărul 5. Vila Camelia e o casă cu poveste. Când te uiți dincolo de gard și vezi cum soarele se reflectă în geamurile ei, te-ntrebi în același timp în care exclami: am ajuns?

Nu știu dacă am mai dormit într-un spațiu atât de vechi și de frumos. E o casă construită practic în 1884, de același arhitect al castelului Peleș. Și arată atât de bine! Sigur, e restaurată, dar lemnul din interior, ferestrele mari pictate parcă cu vitralii, patul atât de comod și balconul de pe care vedeai apusul și pe a cărui fereastră-ți intra lumina în cameră dimineață sau pe care puteai să-ți petreci dimineața bând cafeaua și seara povestind despre câte-n lună și-n stele, toate astea fac din Vila Camelia un loc aparte în istoria și frumusețea orașului Sinaia.

Apoi vezi cât de frumoasă este curtea, unde ai spațiu să alergi după copiii tăi sau chiar și cu prietenii tăi când vă mai tachinați, ai loc special de stat la umbră sau chiar luat micul dejun în aer liber. Eu m-am bucurat de o duminică dimineață în balansoar, de unde nu aș mai fi plecat toată ziua, pentru că atât de frumos mă picta soarele pe față.

Sunt sigură că și toamna e la fel de frumoasă grădina colorată-n arămiu și galben. Iar iarna se pot construi mulți oameni de zăpadă acolo. Asta că să ștțiți unde mă veți găsi când va începe să ningă la munte.

Vila are 12 camere duble, 7 camere triple, și un apartament format din 2 dormitoare și living. Dacă vă-ntrebați unde au loc toate-n casa din imagine, vă spun un secret: mai sunt alte două căsuțe și-n spatele ei. Și ele sunt foarte frumoase! Și dacă vă grăbiți să ajungeți la Sinaia-n perioada asta și vă gândiți să vă cazați la Vila Camelia, până pe 15 septembrie mai prindeți oferta specială de vară – 70 lei/persoană (duminică-joi) și 75 lei/persoană (vineri-duminică) – cazare în cameră dublă.

Vă spun sincer că nu vă veți plictisi în oraș. Pelișorul și Castelul Peleș sunt doar la 10 minute distanță de vilă, centrul la 5 minute, au și evenimente care se-ntâmplă la Casino Sinaia. Totul e foarte aproape și la îndemână. Oamenii sunt foarte drăguți, iar micul dejun de la Vila Camelia este de neratat. Am dat de o dulceață de prune de aș mai fi prelungit micul dejun și la prânz.

Mergeți pe încredere. O să vă placă la Vila Camelia.

(Poze mai frumoase cu interiorul vilei găsiți la Alin)

Comentezi?

comments

Add Comment