Șase actori de teatru care mi-au atras atenția anul acesta

Eram clasa a 9-a când am intrat în cea de-a doua trupă de teatru a liceului. Spun cea de-a doua pentru că exista deja o primă trupă, Catharsis, în care jucau elevii mai mari, care aveau spectacole prin țară.

Nu am apucat să jucăm spectacolul pentru care repetam câteva ore pe săptămână înainte de începerea programului școlar, dar îmi amintesc și acum câte emoții aveam chiar și când, în sala de festivități, erau doar câțiva oameni care veneau să ne privească la repetiții. Așa am început să-i admir și să-i privesc cu și mai mult drag pe cei care rețineau textele cap-coadă, pe cei care nu-și afișau emoțiile, pe cei care păreau că trăiesc o zi obișnuită din viața lor acolo pe scenă.

De fiecare dată când merg la o piesă de teatru încep să analizez și să-mi desemnez preferați. Actori pe care i-aș vedea în fiecare spectacol pe care îl joacă, actori care îmi atrag atenția tocmai pentru că interpretarea lor este fără cusur. Și cum ar fi păcat să le țin numele doar pentru mine, m-am gândit să vă povestesc și vouă despre ei.

George Albert Costea

George m-a făcut să plâng încă din primele minute în care l-am văzut întâia oară jucând. Asta se întâmpla în History Boys (despre care am scris aici), când a început să cânte melodia lui Edith Piaf: Non, je ne regrette rien. Sigur, am plâns de fericire. Mă îndrăgostisem de vocea lui și de modul în care îl interpreta pe tânărul adolescent cu problemele-i firești.

Apoi, l-am revăzut în Dorian. De data asta era singur. A dansat vreme de o oră fără să scoată vreun cuvânt. Atunci am realizat că este un adevărat show-man și că i-ar prinde bine să cânte, să danseze, dar să și vorbească în fiecare dintre rolurile sale.

Ultima oară m-a impresionat în rolul lui Moritz, din Deșteptarea Primăverii. E un rol tragic impecabil al unui tânăr care iubește, dar care în același timp nu vede sensul din viața sa, pe care George reușește să-l interpreteze ca de obicei, fără să clintească.

Așadar, îl puteți vedea pe George în Deșteptarea Primăverii pe 1 și pe 2 iunie la Teatrul Mic – dacă aveți noroc chiar și în rol principal – sunt două variante ale aceluiași spectacol. Însă, îl mai puteți vedea și în Dorian, care se joacă la Teatrul Odeon, dar și la Craiova, într-unul dintre spectacolele lui Radu Afrim.

p.s. Despre cum a intrat George Albert Costea la teatru, găsiți un pasaj dintr-un articol semnat Scena9

p.s.2 Firma are minunata plăcere de a interepreta soundtrack-ul pentru această piesă de teatru

Aida Economu

Aida are, dintre toți cei enumerați aici, un avantaj: a reușit să mă convingă de faptul că este o actriță bună prin doar un singur rol, dar și prin doar cel mult 20 minute de prezență pe scenă. Rolul de “femeie cucernică” din Deșteptarea Primăverii și-l însușește încă de la intrarea în scenă. Pe lângă faptul că este foarte frumoasă, Aida te cucerește și cu puritatea ei, care este paradoxală cu povestirile pe care le are personajul ei.

Este cuceritoare prin discurs, prin carismă și prin felul în care interpretează fizic acest rol înflăcărat cu care reușește să-i atragă inima personajului interpretat de George Albert Costea (în varianta văzută de mine). Cu siguranță este de urmărit și în roluri viitoare. Până atunci, o puteți vedea pe Aida la Teatrul Mic, pe 1 sau 2 iunie.

Andrei Huțuleac

Era o amiază de miercuri, în aprilie. Stăteam la birou, fără planuri. Un prieten îmi scrie că are două invitații la teatru pentru seara respectivă, dacă nu-mi doresc să merg. Sigur, de ce nu? La Teatrul Metropolis se juca, și încă se joacă (dar sold-out), spectacolul Amadeus, de Peter Shaffer. Nu-mi amintesc dacă l-am mai văzut pe Andrei într-un alt spectacol cu excepția celui menționate anterior, însă, acum îmi cam pare rău.

Desemnat Cel mai bun actor în rol principal la Gala Premiilor Uniter, Andrei Huțuleac a intrepretat rolul principal în spectacol, cel al compozitorului austriac, Wolfgang Amadeus Mozart. Și nu degeaba a și câștigat premiul.

Are un rol extatic, jucat aproape perfect. Are un râs molipsitor și extraordinar de amuzant. În același timp în care Amadeus este un clown, un nebun fără acte, el este și personajul pe care, în final, îl vei simpatiza cel mai mult și cu care vei reuși să empatizezi.

Deși spectacolul are o durată de mai bine de trei ore (cu tot cu pauză) este impecabil pusă în scenă și deloc plictisitoare, merită toată atenția voastră.

Ciprian Nicula

Vă asigur, doar potrivire de nume. Cu și despre Ciprian am mai vorbit aici. După ce l-am văzut în O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții anul trecut, l-am mai văzut la TNB și anul acesta în No Man’s Land, în rolul unui tânăr militar, neștiutor, naiv, dar în același timp și curajos.

Dacă în rolul lui Cristopher, din O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții era doar un copil nevinovat, care își dorea să afle cine i-a omorât câinele si sa se simta iubit, în rolul lui Nino, Ciprian este deja un adolescent care se infrunta cu un razboi. Este un viitor tanar care tine pentru prima oara o arma in mana si care se pregateste de lupta. Lupta cu sine, lupta cu ceilalti.

Chiar dacă este cel mai tânăr dintre actorii menționați aici, Ciprian s-a facut remarcat si a reusit sa obtina chiar si niste premii pentru Cel mai bun rol principal. Asadar, nu ratati ultima reprezentație din această sesiune a spectacolului O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopții care are loc pe 10 iunie. Vi-l recomand cu mare drag. Cu siguranță o să vă placă.

Cezar Grumăzescu

Pe Cezar l-am văzut în două spectacole: History Boys și Deșteptarea Primăverii. În ambele, deși nu avea un rol principal, a reușit să-mi atragă atenția prin voce și pasiunea discursurilor purtate, pe rând, de personajele sale. Cezar te convinge, chiar dacă rezonezi sau nu cu ceea ce spune.

În History Boys este un tânăr evlavios; îl asculți vorbind despre religie și iubire și aproape că-ți dau și ție lacrimile. E credibil, indiferent că ești sau nu de acord cu ce spune, iar cel puțin cele două roluri în care l-am văzut pare că i se potrivesc de minune. Chiar și dacă Cezar ar juca într-o spectacol monolog l-aș asculta și aș crede tot ceea ce spune. Vocea îl ajută foarte mult și îi conferă acel quelque-chose de care are nevoie un actor ca să-și convingă sala că el are dreptate.

Deși ești ferm convins că personajele sale sunt îndrăgostite, poți să-l asculți și să te convingi de fapt, de toxicitatea iubirii în sine. E doar un exemplu. Când o să-l vedeți jucând o să-mi dați dreptate.

George Costin

George Costin este, după Aida, actorul pe care l-am văzut într-un singur rol, cel al compozitorului italian Antonio Salieri, rivalul lui Wolfgang Amadeus Mozart. Și pentru că regia este atât de reușită, poți spune că joacă două roluri diferite: unul când își interpretează personajul la tinerețe, iar cel de-al doilea la bătrânețe.

Sigur, poți empatiza cu personajul său. Poți înțelege de unde gelozia pentru clownul de Amadeus, dar de asemenea poți doar aprecia faptul că este un actor care își intră bine în rol, că este foarte expresiv, dar în același timp că reușește să-și țină monologuri fără să se încurce vreo clipă. Este un personaj mai degrabă singuratic, dar care nu ar avea nevoie de susținere în tot ceea ce face, pentru că pare că se descurcă. E machiavelic, iar rolul ăsta îl prinde bine. Își împarte rolul principal cu Amadeus, deși și-ar dori mai degrabă să fie singurul stăpân al muzicii.

Finalul piesei ne demonstrează multe, dar pentru asta, rogu-vă, răbdare.

De urmărit, de asemenea: Alexandru Voicu (citiți despre el un interviu pe Liternet), Silvana Mihai, Rareș Florin Stoica, Alina Petrică și Ștefan Lupu.

Foto: arhiva Deșteptarea Primăverii (Adi Bulboacă), Adriana Grand, Mihaela Tulea

Comentezi?

comments

Add Comment