Top 10 piese 2013

Anul ăsta a fost un an plin de muzică. Am fost cam la toate concertele la care mi-am dorit să ajung (aproape), și am ascultat mai multă muzică decât am făcut-o până acum. Pentru mine, ăsta e un motiv de laudă.

Mi-am dat seama cât de fericită sunt când ascult muzică, mai ales când sunt pe stradă, și mai nou, cât de liniștită adorm când am căștile în urechi. Așa că, am pornit de la ideea lui Alex, și am făcut și eu un top al pieselor de care m-am îndrăgostit în 2013.

Locul 10: Queen of the Stone Age – The Vampyre of Time and Memory

Deși QOTSA nu sunt tocmai primul gen muzical la care m-aș opri, piesa asta are ceva care m-a făcut să o ascult #perepeat la un moment dat. E despre timp și amintiri, ceea ce ne seacă pe noi din ce în ce mai tare de fiecare dată când punem capul pe pernă. E de ascultat.

9. Chinawoman – Lovers are Strangers

Așa să fie? Piesa asta mi-a fost recomandată de curând, așa că nu am apucat să o ascult foarte mult, dar de prima oară când am ascultat-o, am spus că trebuie să o păstrez și să o reiau de fiecare dată când inima mea are dileme, ca orice inimă de altfel.

8. Arctic Monkeys- R U mine

E clar că a fost anul Arctic Monkeys pentru toată lumea. Eu am ales piesa asta. Pentru certitudini.

7. Cage the Elephant – Come a little closer

Pe piesa asta m-am mișcat stând pe scaun. Da, senzația asta ți-o oferă. Și apoi, e bună de ascultat și prin pub-uri în timp ce ai o bere-n mână.

6. Editors – What is this Thing called Love

Noul meu crush muzical de anul ăsta. Ultimul album Editors, The Weight of Your Love, trebuie ascultat cap-coadă. Îi invidiez pe cei care i-au văzut live și sper ca în 2014 să mă număr și eu printre ei.

5. Woodkid – Boat song

Mulțumesc, Woodkid pentru că am ascultat piesa asta și live. Atât am avut de spus.

(între timp, topul devine din ce în ce mai greu)

4.  Alex Turner – Stuck on the Puzzle

Nu se pune tot ca Arctic Monkeys. Soundtrack-ul filmului Submarine este în totalitate “opera” lui Alex Turner, care cred eu că i-a ieșit foarte bine. Asta e piesa pe care adorm seara și mă simt ca într-un submarin, pentru că apoi am un somn adânc, dar în același timp liniștit.

3. Ariel Pink’s Haunted Graffiti – Baby

Nu știu de ce trupa și-a ales numele ăsta, cert e că acest cover chiar este haunting, dar la modul bun. Și cred că e o piesă pe care poți să te pierzi foarte ușor, printre fum și printre starea de “making love”.

p.s. – imaginea care apare în video e total nepotrivită.

2. London Grammar – Wasting my young years

Copiii ăștia par că se joacă, dar o fac atât de bine încât nu te mai saturi de piesele lor. Atât din punct de vedere al versurilor, cât și a notelor muzicale, totul pare impecabil. Frumos, de ascultat, dar nu de deprimat.


(și pentru că mi-e greu să aleg, am să fac din acest Top 10, un top 11, lăsând loc unei singure trupe pe locul I, dar cu două melodii)

1.  Rhodes – Raise your love/Run

Nici nu mai știu cui trebuie să mulțumesc pentru această descoperire. Dar cred că faptul că l-am așezat aici, pe primul loc, e mulțumirea supremă. Piesele astea două sunt diferite, dar parcă nu poți spune care dintre ele e mai bună. Așa că sper să vă bucurați de amândouă la fel de mult cum am făcut-o eu.

Aștept să-mi spuneți ce ați ascultat voi obsesiv anul ăsta.

Comentezi?

comments

No Responses

Add Comment