Vreau din nou în clasa a IX-a

Probabil 12 septembrie 2005.

Aflasem deja de luni bune că intrasem la Şincai, spre mirarea mea, chiar primul liceu de pe listă. Nu eram speriată de nou, eram poate doar curioasă și entuziasmată. Mă așteptau patru ani alături de oameni pe care abia urma să îi cunosc. Și poate, ce mă speria, era că mi se suflase în cască, în timp ce purtam o discuție ca de la adolescent la adult, că prietenii din liceu sunt cei care îmi vor rămâne pe viață. Aşa că urmau nişte ani frumoşi.

Curtea era plină de copii, de părinți, de elevi îmbrăcați frumos, nerăbdători să îşi cunoască viitorii colegi, dirigintele, colegii de palier etc. Pe mine nu mă însoțise nimeni în prima zi de liceu, iar treaba asta îmi dădea un sentiment de libertate, de “sunt deja la liceu”, gând care ani mai târziu m-a amuzat.

Așteptam momentul în care urma să intrăm, imediat după discursul directorului, pentru prima oară în liceu. Emoțiile din prima zi dispăruseră deja într-a doua, când învățasem, de la elevii mai mari, regula de la ușă: “mai întâi se iese, apoi se intră”. Tot a doua zi făceam cunoștință cu toți cei care aveau să-mi rămână alături o bună perioadă de timp.

Îmi amintesc şi acum care sunt colegii pe care i-am cunoscut prima dată, banca în care am stat, băieții mai mari de care mă îndrăgosteam pe holuri, de colegii pe care nu i-am agreat, dar cu care ulterior am devenit prietenă şi de fiecare oră la care veneam cu drag şi fiecare oră la care m-aş mai fi ascuns un pic sub bancă.

Toate astea îmi lipsesc. Temele la fizică pe care nu ştiam să le fac, compunerile cu adjective şi adverbe de la engleză pe care nu reușeam să le deosebesc, notele de 5 din primul semestru de logică, dramele pe care ni le scriam prin bilețele sau caiete şi pe care le citeam pe sub bancă, la care mai apoi răspundeam când ajungeam seara acasă, pauzele de 20 minute în care îi vedeam și admiram pe cei din clasele mai mari, poeziile nescrise pentru revista liceului şi multe multe altele.

Pentru ca unul dintre copiii fără posibilități de a merge la școală să aibă parte măcar pe jumătate din amintirile pe care le-am înșirat eu aici, KFC și Pizza Hut strâng, pentru al nouălea an consecutiv, fonduri pentru campania “Vreau în clasa a noua“, un proiect World Vision. Până la finalul acestei luni poți dona în restaurantele KFC sau Pizza Hut (fără să fie nevoie să achiziționezi produsele lor), 1 leu pentru viitorul unor copii care vor să rămână în școală, dar sunt împiedicați de motive care nu țin de ei.

În 2015, când am scris acest articol, s-au strâns 80.000 euro care au ajutat 120 de copii prin burse lunare de 250 ron oferite de către World Vision.

Facem și anul acesta la fel? #vreauinclasa9 #clasa9B

Comentezi?

comments

Add Comment