10 septembrie. To remember.

Ce devreme si totusi ce tarziu.

Uneori iti pierzi speranta. Crezi ca tot ce s-a intamplat pana acum, s-a intamplat cu un scop, desi nu stii care e ala. Te invarti intr-un cerc si nu mai e nicio usa pe care sa iesi. Si au trecut 6 ani sau mai bine de atat. Si nu stii daca se va mai ivi vreo usa. 

Si totusi, se deschide. Si ai puterea sa vezi in afara cercului. Sa iesi. Dar tu continui sa te zbati inauntru, asa cum fac animalele prinse-n custi si legate in lanturi. Te-ai sechestrat singur intr-o lume din care acum ti-e greu sa iesi. 

Si e acolo. Sta pe marginea drumului si asteapta sa ii zici ceva. Nici tu nu stii ce ai vrea sa-i spui, si nici el nu stie ce ar vrea sa-ti zica. Ai fi vrut sa-l imbratisezi, dar nu e potrivit. Au trecut totusi atatia ani.

iar tu vorbesti de parca ati mai fi vorbit ieri si stie tot ce s-a mai intamplat intre timp in viata ta. le rezumi la 3 cuvinte si zambesti prost, uitandu-te in stanga ta, ca sa ii eviti privirea. De ce? Pentru ca ti-era dor. Si nu vrei sa se citeasca asta pe fata ta.

“mai vorbim.” Sunetele astea se articuleaza in capul meu dupa bataile inimii. Si nu sunt deloc accelerate..

Comentezi?

comments

Add Comment