14 septembrie, Ziua Națională a Femeilor #PeToc

Eu sunt puștoaica aia care se juca fotbal cu băieții, trăgea cu cornete, se urca în tractoare pe ulițele din provincie și se julea în genunchi pentru că alerga chiar și-n papuci în spatele blocului.

Așadar, nu atât de feminină pe cât ar fi trebuit. De asta, la balul din clasa a 12-a, când am purtat o rochie lungă, colegii și profesorii mei s-au mirat, pentru că nu știau și latura asta a mea. Aveam cât mai multe perechi de pantaloni, cât mai puține perechi de pantofi și fuste. Nu pot să spun că lucrurile s-au schimbat prea mult, dar în ultimul timp încerc să mai schimb asta.

Pentru că femeile trebuie să-și reamintescă ce frumoase sunt și cât e de simplu să pună acest lucru în valoare, echipa FashionUp  încurajează feminitatea creând Ziua Națională a Femeilor #PeToc.

Astfel că, mâine, 14 septembrie, dacă mă vedeți prin oraș, o să mă vedeți #PeToc. Nu o să fie deloc ușor, pentru că picioarele mele nu au mai urcat de ceva timp la înălțime, dar pentru o zi, merită osteneala. Și poate o să-ncep să mă obișnuiesc cu asta.

FashionUp vor ieși pe stradă și vor premia doamnele și domnișoarele care poartă tocuri cu vouchere pentru cumpărături de pe FashionUp.ro și vor avea și reduceri la toate modelele de pantofi din magazin, timp de 24 de ore.

O să fie un experiment interesant, cred eu. Ne vedem mâine, #PeToc?

Comentezi?

comments

Add Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.