De fiecare dată când plec la drum uit să mai dorm sau adorm foarte greu. Așa s-a întâmplat și joi dimineață când am plecat spre #AbsolutRoadToUntold.
Echipați cu o pereche de ochelari care să ne umbrească atât cearcănele din noaptea de dinainte, cât și cele care aveau să urmeze, am plecat spre ceea ce avea să fie unul dintre cele mai faine drumuri pe care am mers spre o destinație.
(foto Mihnea Ratte Photography)
Cocktailuri, teste pentru împărații ABSOLUT, povești cu trei negrii mititei, multă muzică și distracție. Nici nu am simțit cum a trecut timpul. Am mai cunoscut și niște oameni faini, am cântat împreună și ne-am bucurat de drum. Înainte să ajungem la Cluj ne-am oprit și la Castelul de Lut, un loc minunat de petrecut timpul, de relaxare, de deconectare totală, așa cum ne-au povestit și proprietarii. O să vă spun mai multe despre asta într-un articol separat.
(Mulțumim, Absolut pentru drum!)
Am ajuns în Cluj undeva în jurul orei 20, am ratat Șuie Paparude, însă Teodora a reușit să prindă ultimele două piese de la Tom Odell, o să las pe ea să povestească cum a fost (bonus, un videoclip de la Maia).
După un drum lung și cu peripeții, imaginat și repovestit de Absolut, am ajuns la Cluj. Aflat într-o vale luminată, orașul ne-a întâmpinat cu blândețe: clădirile faine, străduțe pline de cofetărie și oameni cu o grămadă de glume.
Am aflat printre trecătorii colorați și diverși care explorează Clujul în aceste zile până am ajuns la Arenă. Scena cu bufnițe uriașe și personaje de basm, alături de o mulțime de ochi entuziaști, îl aștepta pe Tom Odell. Deși nu este atât de cunoscut, totuși îi prinde pe ascultători printr-un amestec de sensibilitate și energie, acorduri line de pian și ritmuri acerbe la tobe.
Spre deosebire de concertul de anul trecut, susținut pe Domeniul Știrbey la Summer Well, Tom Odell a reorchestrat anumite piese, a compus unele noi, și a găsit încrederea de a dansa mai mult pe scenă.
Întâlnirea cu acest tânăr britanic chipeș, șarmant și întotdeauna cu o ținută ireproșabilă mi-a adus un val de lacrimi. După epuizarea unei zile lungi, cursa de alergare până la Arenă și așteptarea de câteva luni a concertului, bucuria de a îngâna On Another Love cu Tom Odell a devenit punctul culminant al festivalului.
După ce am văzut cât de plină a fost Untold Arena la Lost Frequencies, am fugit către River Side, la Gramatik, unde am dansat pe ritm de trompete și chitări și unde toată lumea părea că se distrează incredibil de bine. Dacă nu ați apucat să-i vedeți până acum, vă-ndemn să o faceți. Chiar și celor care nu le place genul ăsta muzical vor fi atrași de show-ul pe care-l fac.
După Gramatik, am fugit un pic să ne mai împrietenim cu orașul. Din păcate am ratat show-ul Wilkinson, care am auzit că a fost foarte fain, cum spun Clujenii. Îmi pare rău însă, dar acum știu că, dacă îl voi prinde într-un show live pe la București, mă va găsi în fața scenei.
Am dat un înconjor centrului orașului, apoi am găsit un supermarket de unde ne-am aprovizionat pentru dimineață și am ajuns cu puțin timp înainte ca ATB să-nceapă să mixeze. DJ-ul de 42 ani (am fost mirată să aud asta), a reușit să emoționeze publicul până la lacrimi, Andra poate să vă povestească mai bine despre asta, ea deja având niște povești în spate cu artistul. Dar tot ce pot să spun este că mi-a plăcut faptul că a interacționat cu publicul.
Am descoperit că e o plăcere să stai în pit, tocmai pentru că reușești să te apropii într-un fel de artist. Puținul timp pe care l-am petrecut acolo, acum vorbesc strict de ATB, mi-a adus aminte de momentul în care-l auzeam la televizor pe posturile de muzică. Ce-i drept, sentimentul nu e același. Să-l auzi live, interacționând cu publicul după aproape fiecare piesă, să dansezi pe un mix de piese pe care le-ai ascultat doar pe internet și să ai zâmbetul pe buze, chiar dacă e 2 dimineața, toate stările astea îți spun că sigur nu ai ajuns într-un loc greșit.
Din păcate, se mai pierduse din publicul pe care-l văzusem la Lost Frequencies, dar Arena rămăsese-n continuare destul de plină. Oamenii au venit să se bucure de concerte și asta se simte.
Deși prima zi a fost una scurtă, revin cu cea de-a doua, care la fel mi s-a părut foarte scurtă. Cred că timpul trece, paradoxal, mai repede la Cluj.
Fotografiile au fost făcute cu un Canon 1200D, obiectiv 10-18. Mulțumesc, Canon România!
