Alerg 10k la Skoda Green Challenge 6

E deja regulă. Căștile pe urechi, aplicația pornită, încălzire și apoi încep să alerg. Traseul mi-l stabilesc în funcție de semafoarele din intersecție. Ca să nu mă mai opresc sau să bat pasul pe loc, alerg în direcția în care e deja culoarea verde.

“Aleargă și pentru mine”, mi-a spus Dragoș, partenerul meu de alergat (pe bicicletă) după ce o mică problemă la picior l-a ținut departe de parc. Am glumit, zicându-i că da, o să fac asta. Dar nu mă așteptam să dublez kilometrii pe care îi făceam de obicei. În aprilie am alergat primii mei 10k. La început, ca la orice început, am tras de mine. Dar la sfârșit deja sprintam. Îmi spuneam că pot să fac asta și deși Dragoș nu mai era acolo ca să mă motiveze să nu mă opresc, erau oamenii de prin parc pe lângă care treceam ca vântul și asta-mi oferea curaj.

Au fost 10km sub o oră. Mă uitam la aplicație și vedeam că sunt atât de aproape, așa că înaintam cu și mai multă ambiție. Nici nu m-aș fi gândit că pot să fac asta, eu, cea care gâfâia de fiecare dată când alerga după autobuz. Și acum obosesc, dar mai puțin. Când te învârți în jurul unui parc, turele nu par atât de obositoare. Abia la ștafeta OMV Bucharest Half Marathon am realizat cât e de greu să alergi în linie dreaptă, chiar dacă toți cei care sunt în preajma ta te motivează.

Dar cum vor fi 10k în pădure? Interesanți, zic eu. Am spus da unei provocări, așa că pe 12 iunie o să alerg în Pădurea Băneasa, la ŠKODA Green Challenge 6. O să fie ca-n filme!

Toți amatorii de sporturi outdoor se pot înscrie cu o echipă la 4 people relay (old time classic) – ștafeta de ciclism (4 oameni/echipă) sau la 10k Challenge – Run Forest Run, iar dacă aveți copii pasionați de sport, puteți să-i înscrieți la Junior – The FlinStone Challenge. Regulamentul este de găsit și citit în întregime aici.

Aștept impresii și poate ne și vedem pe acolo, ce ziceți?

Comentezi?

comments

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.