Ane Brun. Picătura din Oceanul Atlantic direct la colțul ochiului

Între muzică și sentimente e o legătură indestructibilă. Atât pentru cel care o scrie, cât și pentru cel care o ascultă. Și-n același timp ar putea fi o relație cauză-efect pe care o exprimi, cu toată naturalețea, compunând. Eu nu am scris niciodată despre dimineți despre care am știut că vor fi ultimele, deși le-am simțit, dar a scris Ane Brun pentru mine.

I do remember that I already knew it was the last time you being mine. 

Diminețile alea sunt cele care creează muzica. Pentru că atunci se-ntâmplă multe-n capul și-n sufletul tău, e un mix de sentimente. Încep cu un zâmbet tâmp în colțul gurii, trec la oftat, tremurat și-n final se termină cu niște lacrimi. Ca o dimineață, dar sper că nu ultima, a fost și concertul pe care l-a susținut Ane Brun duminică seară la Sala Radio. E o stare greu de descifrat cea pe care a lăsat-o în urma ei cântăreața norvegiană. Do you remember? Cu siguranță-mi amintesc și-mi voi aminti.

Printr-o întâmplare sau noroc, cum vreți să-i spuneți, am ajuns în primul rând, așa că în același timp în care savuram fiecare sunet care se pierdea undeva pe piele, reușeam să o privesc și să o admir. Cât de frumos poate fi un om cu o voce care te cutremură și te face să stai nemișcat pe scaun, dar în același timp te inundă de fericire și de frumusețea muzicii ei?

Spuneam în articolul în care îi anunțam venirea la București: Înarmați-vă cu șervețele și haine cu mâneci lungi, ca să nu vă fie frig de cât de frumoasă-i muzica ei și ochii-i albaștri. A fost nevoie de ambele. Pentru că a fost mai mult decât mi-am imaginat a fi. A fost și frig, a fost și cu picături din Oceanul Atlantic pe la colțul ochilor.

ane brun 2

Ane Brun a cântat despre ocean, despre oamenii care se îndrăgostesc, despre ceea ce ar fi putut să fie dacă ar fi fost, despre iubiri, pierdute sau doar experimentate până la ultima picătură. A fost firavă, dar și puternică, a stins lumini, le-a aprins, a cântat aproape două ore într-un monolog de chitări și orgă, a strâns inimi și apoi le-a lăsat să zboare prin sală.

De la oftatul pe Do you Remember cu care a început spectacolul, la Halo, varianta acompaniată pe fundalul de pânză din spatele ei de o imagine proiectată cu Lineea Olson, care mânuia contrabasul cu o forță care îți dădea senzația că e prezentă, la Oh, love, pe care am așteptat-o atât de mult încât am început să plâng la auzul ei, iar în final, la piesa cu care și-a încheiat concertul sincer, natural, Undertow, am trecut prin atâtea stări și mi-au trecut prin fața ochilor amintiri și oameni pe care i-am asociat cu versurile și muzica ei, dar a fost minunat.

Ane Brun a cântat simțind și mă bucur că am putut să iau parte la asta și să simt și eu.

Mulțumim, Twin Arts pentru experiență și mulțumesc, Gilda pentru fotografie!

Foto: Miluță Flueraș

Comentezi?

comments

Add Comment