Anii de Liceu – Asociația Inițiativa pentru Fericire

Dacă te-ai uita un pic la mine, ai putea jura că-s încă la liceu. Ei, au trecut ceva ani de când nu am mai stat cuminte într-o bancă de doi și de când nu mi-am mai auzit numele strigat la catalog. Și mi-e dor, de ce să zic că nu, și cui nu i-ar fi?

La sfârșitul anului trecut am avut ocazia să merg în locul unde am petrecut 4 ani de zile, și m-au năpădit multe amintiri. Sărutările de pe holuri furate, cărțile citite pe sub bancă în timpul orelor, momentele în care ne rugam de portar să ne lase să plecăm, pauzele lungi de la 13.20 – 13.40, coada de la bufetul liceului, bulgării primiți în cap de la băieții mai mari de când eram în clasa a 9-a, vizitele la dentist, bilețelele de prin bancă și toate prieteniile pe care le-am legat atunci.

Mi-e dor să mai întârzii la prima oră, să-mi mănânc sandvișurile în fiecare pauză, să ne strângem toți în spatele clasei în pauze, să urc scările până la etajul 1, să ne pierdem pe holuri până la laboratorul de biologie, să ne uităm după băieții mai mari de la ultima clasă de pe holul de la parter, să ne-mbrăcăm toți în tricouri de aceeași culoare, special pentru ora de română și multe multe alte lucruri. A fost o perioadă frumoasă, de care-mi aduc aminte cu drag, mai ales că s-a terminat frumos. Și mă bucur că am avut norocul și de un liceu bun și de profesori pe măsură.

Și pentru că pe lângă distracția de prin liceu, trebuie să mai avem grijă să ieșim de acolo și educați, Asociația Inițiativa pentru Fericire, despre care sigur ați auzit, are în plan un proiect foarte interesant, care se numește Cultivăm Caractere – program de coaching educațional pentru liceeni.

70 de elevi (din clasa a XI-a și a XII-a) din cinci licee din București care au promovabilitate scăzută la BAC vor beneficia (timp de 14 săptămâni) de sesiuni de orientare profesională, workshop-uri, dezbateri, proiecții de filme educaționale etc. Scopul final: cel puțin jumătate din elevi să promoveze examenul de bacalaureat și să fie ghidați către o direcție mai bună pentru viitor.

Pentru a sprijini proiectul, au pregătit pentru mâine seară, în Lente și Șotron, o petrecere care o să-ți amintească de Anii de liceu, mai ales că poartă același nume, unde se vor întâmpla pe rând: fotografii ca-n liceu, pop quiz-uri, un show de improvizații și se va dansa ca-n clasa a XI-a. Adică, ca atunci când nu-ți păsa, pentru că erai tânăr și frumos.

E de mers, spun. Și de donat.

Ani, ani de liceeeeu…

Comentezi?

comments

Related Post

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.