Astăzi împlinesc un an de andranicula.ro

I did it. Îmi tot promiteam că-mi cumpăr domeniu și iaca s-a și întâmplat. Astăzi am împlinit și eu un an de când am deschis un site care-mi poartă numele.

Îmi amintesc cum stăteam cuminte la birou anul trecut și am cumpărat, cu ajutorul lui Cristian, căruia vreau să-i mulțumesc că m-a ajutat/convins să fac asta, domeniul andranicula.ro. Prea puține Andra Nicula în lume, așa că norocul meu că nu s-a gândit altcineva la asta înaintea mea.

1-candle-cupcake

Ce repede a trecut un an!

Și s-au întâmplat atât de multe în anul ăsta, încât sunt sigură că ratez multe încercând să le enumăr. Am fost în patru tabere, eu care nu mai fusesem în niciuna, am ajutat un om fără vedere să aibă parte de ajutorul unei fundații (despre asta o să vă povestesc într-un articol separat), am participat la multe evenimente, am cunoscut oameni, am descoperit lucruri interesante, am fost la concerte, am ascultat oameni vorbind despre pasiunile lor, mi-am făcut prieteni (asta e cel mai important) și multe altele.

Vreau să cred că lucruri bune se vor mai întâmpla și de acum încolo. Și-mi doresc ca în anii care urmează să se-ntâmple la fel de multe, dar asta doar dacă scriu mult mai des și mai frumos.

Cheers to that!

(Poza am “furat-o” de pe intobloom.com)

Comentezi?

comments

Related Post

10 Replies to “Astăzi împlinesc un an de andranicula.ro”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.