byron & Bălănescu sau De ce mă voi căsători cu un muzician

Se ia un loc frumos, ascuns în spatele unei case transformată-n librărie, într-o grădină frumoasă, cu multă verdeață, care se numește Grădina Verona. Se ia o trupă de care mă leagă multe momente frumoase, pentru că au trecut mai bine de 5 ani de când am fost la primul concert, și anume byron, și se ia un om pe care nu-l prea vezi des prin România, dar atunci când se-ntâmplă o minune și o faci, te lasă fără glas, domnul Alexander Bălănescu.

balanescu1 A fost multă lume aseară. Întorceam capul și chiar și la răsucirea de 360 de grade, tot nu reușeam să-i văd pe toți. Așa au ales să-și petreacă o seară de miercuri, pe o vreme mohorâtă, alături de câțiva prieteni și de oameni pe care-ți face plăcere să-i vezi, și mai ales să-i auzi. Concertul a început pe la 19.30 și s-a terminat la orele 22. Nici nu știu cum au trecut atâtea ore.

Nu s-a vorbit mult, s-a cântat mult, s-a cântat bine. Au fost momente în care am murit și apoi am înviat, pentru că sunetele alea nu păreau că vin de pe scena din fața mea. Și nu exagerez. Pentru un concert de genul celui de aseară, trebuie să te pregătești moral. Să îți iei la tine nervii de oțel, ca să nu se vadă că te invadează versuri și te năpădesc amintiri. Să nu se vadă că basul ăla care răsună singur la început de un nou impromptu, ți se ascunde sub piele și se ridică încet. Să nu se simtă că ești emoționat, să spui că e de la frig, să nu spui că poate ai lacrimi în ochi, să spui că te deranjează lumina. Trebuie să-nveți să te minți că nu e posibil să se cânte așa ceva pe o scenă-n fața ta.

A fost prima oară când l-am ascultat live pe Alexander Bălănescu, sper să nu fie ultima. Am simțit același lucru și pentru byron. Deși i-am ascultat de nenumărate ori, aseară i-am ascultat diferit. Uneori îmi doresc ca unele dintre piesele de pe album să sune ca într-un impromptu. Să fie o repetiție lungă, și să poți să o asculți pe repeat, să fie ca într-un concert în care ceri bis și continui să aplauzi, chiar și de ești singur într-un ungher al tău.

danut1 Regulile de la un impromptu sună cam așa: de fiecare dată începe altcineva, și totul este improvizat. Atunci poți să dai tot ce e mai bun din tine. Poți să-ncepi lent, și apoi să fie totul foarte alert. Poți să te-nvârți ca într-un titirez, și la final să amețești, ca într-un lan de mac. Muzica ca drog. Așa s-a simțit aseară. Așa au simțit și cei de la byron, așa a și fost. Te-ai injectat timp de 2 ore și jumătate. Apoi, când te-ai ridicat de pe scaun, ți-ai șters ochii și ai luat-o la pas către oraș. Și te-ai bucurat că ploaia a început după ce s-a terminat concertul.  

A fost frumos. Am mulțumit. Ni s-a mulțumit. Am aplaudat. Am fluierat. Am cântat. Am uitat de tot și am rămas acolo. Și am mai fi rămas.

Dacă i-ați ratat pe byron aseară, cântând în aer liber, îi mai vedeți cântând pe 1 august la Festivalul de film istoric de la Râșnov, despre care o să vă povestesc curând. Despre domnul Alexander, cred că cel mai bine-l urmăriți pe site ca să-l prindeți prin oraș sau de nu, să fugiți după el, pentru că merită.

p.s. Am uitat să vă spun de ce în titlu scrie de ce mă voi căsători cu un muzician. Dar cred că nu mai e nevoie. Dacă ați fost aseară, veți înțelege. Iar de nu, așteptați videoclipurile de pe contul de youtube al celor de la Grolsch.

Comentezi?

comments

6 Comments

  1. george June 5, 2014
    • Andra June 5, 2014
  2. Petru Dolhescu June 7, 2014
    • Andra June 7, 2014
  3. Adrian C June 8, 2014
    • Andra June 8, 2014

Add Comment