Vara asta s-a întrecut pe sine din punct de vedere muzical. Cinci mari festivaluri, alte concerte adiacente, plus multă muzică derulată în căști. Am trăit și am simțit sunetele în cele mai frumoase locuri. Am dansat, am oftat, am zâmbit și am lăcrimat, apoi mi-am promis că nu am să renunț la asta niciodată. Nici la festivaluri și cu atât mai puțin la muzică.
A trecut deja o lună și jumătate de la ultimul meu concert mare din acest an, Future Islands, pe care l-am văzut la Brussels – al doilea din capitala Belgiei după Editors, în 2015, și cred că este momentul să trag linie cu acest top care încheie cele 365 de zile calendaristice. Din vara ce a trecut (și pe care cu greu am lăsat-o să plece) am mai rămas cu amintirea acestor concerte, cele mai bune/frumoase 13 concerte (imho) la care am asistat în 2017.
Sigur, veți vedea un top eminamente subiectiv, influențat de momentele în care am devenit una cu muzica și cu artiștii de pe scenă. Toate concertele mai jos menționate au fost parte din festivalurile la care am reușit să ajung în acest an.
13. Onuka (Cluj, Electric Castle)
Last, but not least, una dintre cele mai surprinzătoare apariții de anul acesta a fost o trupă care, spre mirarea mea, a participat și la ediția de Eurovision din acest an și la care de altfel, am aterizat în fața-i știind o singură piesă. онука (n.r nepoată) este o trupă de electric-folk din Ucraina care s-a potrivit mănușă în hangarul de la Electric Castle. Dacă îmi aduc bine aminte, concertul lor a început chiar în momentul când norii au vrut să ne cam strice distracția.
Dar a fost total neașteptat. Această trupă alcătuită din trei fete și o combinație foarte interesantă de instrumente mânuite de niște domni foarte populari a reușit să ne scoată din starea ‘ploioasă’.
Eu nu am reușit să le surprind atât de bine pe scenă, astfel că vă las cu o fotografie de-ale lui Vlad și cu dorința de a le revedea, de ce nu, pe scenă în Control. De ascultat.
12. The Kills (Buftea, Summer Well)
Trebuie să recunosc încă de la început că The Kills a ajuns destul de târziu la mine și nu cu foarte mare succes. Mai bine zis, nu a fost tocmai dragoste la prima vedere. Sigur, ascultasem acum multă vreme Tape Song, iar anii trecuți, când aveam emisiunea la radio și eu și Adi ne îndrăgostiserăm de Doing it to Death și Siberian Nights. Dar cam atât.
Vara aceasta, însă, i-am descoperit live și m-a impresionat foarte mult atitudinea duo-ului. Mai ales energia lui Alison Mosshart, care chiar și de departe reușea să-ți transmită pasiunea cu care cânta. A fost trupa care a pus rockul mai greu pe scena festivalului din Buftea. Și ne-a agitat suficient de tare cât să ne pregătească pentru restul serii.
Dacă dați de ei la vreun festival, mergeți să-i vedeți. O să vă placă.
Foto: iconcert.ro
11. Alt J (Cluj, Electric Castle)
Undeva pe la începutul lui decembrie 2016 se făceau pariuri pe trupele care vor ajunge anul acesta la Electric Castle. Alt J avea deja cotă mare și se pare că nu puțini au fost cei care au pariat numele lor pe lista concertelor din acest an.
Era și cazul să ne bucurăm și noi de ei și ei de noi, iar EC era, probabil, cel mai prielnic festival pentru asta.
Cu doar o lună înainte de EC au lansat și cel de-al treilea album, Relaxer, din care am ascultat și noi câteva piese. Un sound impecabil, fără îndoială, însă din punctul meu de vedere, un moment live un pic prea static. Sigur, muzica lor nu este cea mai plină de vigoare dintre toate, dar ar fi putut compensa cu niște interacțiune cu publicul, măcar pe alocuri. Cu toate astea, aprecierile mele se duc către ei și îi recomand pentru o porție de muzică live oricând.
10. Alex Vargas (Berlin, Lollapalooza)
Pe Alex Vargas l-am descoperit acum aproape patru ani, odată cu piesele acustice ale celor de la Above and Beyond. Îmi atrăsese atenția (pe lângă strungăreața simpatică) vocea puternică, sonoră și care-ți ajunge instant la inimă. Apoi, l-am descoperit cântând singur. Am dat peste live-ul piesei Solid Ground și m-am (re)îndrăgostit.
Undeva pe la finalul lunii iulie, în timp ce verificam lineup-ul festivalului de la Berlin, am dat și peste numele lui, uimită că-mi scăpase din vedere inițial. M-am bucurat ca un copil. Primul meu concert de prima zi de festival a fost chiar al lui, așa că am început weekendul cum nu se putea mai bine.
Alex Vargas este una dintre acele voci masculine care fără îndoială iese în evidență prin timbrul special și prin naturalețe.
Se pare că anul ăsta am avut parte atât de Above and Beyond (Timeshift Festival), cât și de Alex Vargas, chiar dacă separat. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră, cât mai curând.
9. George Ezra (Berlin, Lollapalooza)
Unul dintre dezavantajele de a merge la festivaluri este că uneori trebuie să faci alegeri între concerte. De pildă, la Lollapalooza Berlin trebuia să aleg între concertul The Vaccines și George Ezra. Sigur, îți dorești să le vezi pe amândouă câte o jumătate de oră, însă s-ar putea ca planurile să nu-ți iasă. Așa că trebuie să iei o decizie.
Ei bine, George Ezra a fost cea mai bună alegere. Nici că se putea mai bine. Acest puști englez, care cântă despre Budapesta și mai nou și despre Barcelona, a interacționat cu publicul încă de la începutul concertului și până la finalul lui. La cei doar 24 de ani ai lui, George are o voce care pare că face trecerea de la adolescență la maturitate, de bass-bariton, iar tocmai ăsta este farmecul lui. Un băiat blond, cu multă simplitate și naturalețe în gesturi și cu multă charismă.
Așadar, dacă îl prindeți pe la un festival și trebuie să alegeți între scene, recomandarea mea este să mergeți să dansați și să cântați pe muzica lui Ezra. În lângă toată drăgălășenia sa se ascunde și foarte multă emoție.
8. Unkle (Cluj, Electric Castle)
Cred că eram undeva prin primii ani de liceu când am ascultat prima oară Unkle. Nici nu-mi amintesc întocmai cum i-am descoperit, însă aveau câteva piese pe care le-am audiat cu mare plăcere la vremea respectivă.
Deși veteranii mai pupaseră pământ românesc (ca să citez întocmai), eu am reușit să dau cu subsemnata abia anul acesta. Și bine am făcut.
În august, după o pauză de 7 ani, au revenit cu un nou album care sună foarte bine și la care au colaborat cu niște nume importante din lumea muzicală: Troy Van Leewen și Jon Theodore din Qotsa, Keaton Henson, ESKA și desigur, colaboratorul lor deja cunoscut de ceva vreme, Mark Lanegan. Pe domeniul Banffy ne-am bucurat și noi de muzica lor și de câteva piese noi de pe album. Dacă atunci când aveam 17 ani nu mă gândeam că o să-i prind vreodată pe la noi, iată că zece ani mai târziu am avut ocazia să mă bucur de o astfel de experiență.
Și să nu uităm: All artists are either cowboys or indians.
7. Glass Animals (Buftea, Summer Well)
Probabil unul dintre cele mai așteptate concerte de la cea de-a 7-a ediție Summer Well. După ce anul trecut ne-au livrat minunatul album How to be a Human Being cineva a decis că era cazul să și dansăm live pe piesele lor. Deși sonorizarea n-a fost cea mai fericită în ceea ce-i privește pe englezi (cel puțin nu unde am stat eu), concertul lor a fost, din toate cele văzute de mine în acest an, cel mai distractiv și energic. S-a dansat extatic la aproape fiecare piesă, s-a cântat și fredonat, iar câțiva oameni din public au venit pregătiți chiar și cu ananasul specific.
Au vorbit mai puțin, au dansat și s-au dezlănțuit tot mai mult. Dave chiar a coborât de pe scenă la un moment dat și s-a mai gudurat prin public ca o pisică. Concluzia? Cine nu are un Dave și o porție de Glass Animals, să-și cumpere un bilet pentru anul viitor la un concert.
6. Moderat (Cluj, Electric Castle)
Chiar acum câteva zile s-a împlinit un an de când Electric Castle (îmi) făcea surpriza asta. Anunța una dintre trupele ale căror albume le devorasem cu mare interes și ale căror live-uri de la KEXP le știam deja pe de rost: Moderat.
Și ce concert! Energia publicului, întreaga experiență audio-vizuală, cu un bass care te făcea să te miști necontrolat și nici măcar să nu-ți pese și cu vocea lui Sascha Ring care suna întocmai așa cum mă așteptam. Nemții nu au dezamăgit deloc. Și nu greșeam când spuneam că, pentru mine, a fost cea mai așteptată trupă de la această ediție.
Nu la mult timp după ce i-am văzut la castel, au anunțat că vor lua o pauză de la acest proiect. Astfel că, dacă i-ați ratat anul ăsta, tare mă tem că va trebui să mai așteptați câțiva ani buni pentru a-i asculta și vedea live. Dar, așa cum bine au spus:
It’ll take us a while but we’ll be back!
Stay tuned!
Szary, Sascha & Gernot.
Să nu ne pierdem speranța, așadar.
5. The XX (Berlin, Lollapalooza)
Se pare că totuși îmi plac finalurile de festival, mai ales atunci când se încheie cu un concert The XX. Dacă în 2013, când au decis să treacă și pe la noi (Summer Well) și membrii trupei aveau, spre surprinderea mea, doar 23-25 de ani, am reușit să îi ratez, pare-se că anul acesta povestea a avut un final pozitiv și au încheiat cu brio cea de-a doua mea ediție de Lolla.
După lansarea albumului din acest an, I see you, voiam deja ca toate festivalurile să le anunțe prezența. Hype-ul nu fusese degeaba, era un album complet și mult mai puternic din punct de vedere emoțional decât anteriorul. Întregul lor concert a fost o declarație de dragoste pe care cei trei au făcut-o mai întâi Berlinului, iar mai apoi publicului care îi primește mereu cu atât de multă bucurie.
Și s-a simțit autenticitatea acestor sentimente, atât pe scenă, cât și în public. Iar asta te face să te bucuri și mai mult de ceea ce trăiești în momentele alea. Să devii una cu muzica și cu ce îți transmite ea. The XX au fost pentru mine una dintre cele mai frumoase surprize muzicale din acest an și mă bucur că am acolo la momentul potrivit.
4. Nothing but Thieves (Buftea, Summer Well)
Dacă acum mai bine de un an alergam pe străzile Berlinului pentru a ajunge la concertul lor, vara asta, la Summer Well, m-am așezat din timp în primele rânduri, alături de toți adolescenții veniți la festival. Începuse să picure, toată lumea își trăgea pelerinele pe cap și aștepta cu nerăbdare să asculte live trupa care le furase deja inima (see what I did there?).
Pregătiți și cu câteva piese noi de pe albumul ce urma să apară la o lună distanță, englezii de la Nothing but Thieves au dominat scena vreme de mai bine de o oră. Vocea de excepție a lui Conor Mason, care deși nu pare, are doar 24 de ani și toată energia pe care trupa a transmis-o publicului au făcut din acest concert unul pe care cei prezenți la Summer Well și-l vor aminti multă vreme. Pentru mine a fost unul dintre momentele în care am trăit muzica cel mai mult și un concert la care m-am agitat ca o adolescentă.
Verdict: un concert mult mai intens decât cel pe care l-am văzut anul trecut la Lollapalooza. Provoacă dependență, aveți grijă.
3. Editors (Buftea, Summer Well)
În octombrie s-au împlinit doi ani de când i-am văzut pentru prima dată live. Eram în Brussels, într-o sală foarte mare și încercam să ne facem loc pentru a-l vedea pe Tom cât mai de aproape. Am reușit cât de cât. Apoi, am sperat că în vara lui 2016 să îi vedem din nou, undeva pe o plajă. Asta nu s-a mai întâmplat.
Un an mai tărziu, însă, Summer Well a spălat păcatele altora. Iar după 8 ani de zile, Editors reveneau ìn concert în România. Ce bucurie!
Am redescoperit același Tom Smith electric pe care-l lăsasem în Brussels în urmă cu doi ani. Cel care nu a stat o clipă locului, care s-a urcat cu picioarele pe pian, a dansat și s-a unduit șarmant pe Eat Raw Meat. Toată energia asta nebună a trupei, luminile și frenezia publicului au transformat concertul într-unul de neuitat și cu siguranță mai intim decât oricare altul.
Anul viitor așteptăm un nou album Editors și de ce nu, și un nou concert. Dar până una alta, pentru mine, cea de-a șaptea ediție Summer Well s-a încheiat cum nu se putea mai bine.
2. London Grammar (Berlin, Lollapalooza)
Impecabil. În cazul în care vreți să dați o sesiune de muzică de cameră pe un concert London Grammar, vă invit să o faceți fără să clipiți. Hannah Reid are o voce curată, fără ezitări și transformă întreg concertul într-o emoție fără ca măcar să clipească.
Nu vă așteptați la un concert interactiv, nu despre asta este vorba. Nici nu e nevoie să fie. Muzica lor merge foarte bine ascultată cu ochii închiși. De altfel, în timp ce ascultam concertul și priveam în jur, vedeam mulți oameni care ascultau concertul chiar așa. Mi-ar plăcea să îi mai revăd, însă într-un cadru mai intim. Într-o sală cu acustică și cu multă liniște în jur.
A fost unul dintre acele concerte care îți trezește multe stări. Pleci un pic răvășit emoțional, vă previn. Și dacă e nevoie să vă convingeți că merită să vă luați un bilet la unul dintre concertele lor de anul viitor, vă las cu cel mai frumos moment acustic de care am avut parte la un concert până acum.
P.s.: să nu care cumva să îi ratați la Electric Castle!
1. Mumford and Sons (Berlin, Lollapalooza)
Iată, am ajuns și la primul loc în top. Sper că nu ați tras cu ochiul. Dacă da, nu știți ce ați pierdut! *scroll up*
Pentru mine, surpriza muzicală a acestui an au fost cei de la Mumford and Sons. Deși știam de ei cam de vreo cinci ani, nu erau chiar primii pe lista mea de “to see”. În tot acest timp au fost nu de atât de multe ori în playlist-urile mele, însă când i-am ascultat, a fost întotdeauna cu drag. Sigur, am avut și piese preferate pe care le-am devorat la nesfârșit, însă nu mă așteptam la un astfel de concert și o astfel de experiență muzicală.
Până în septembrie, când am ajuns să îi ascult live la Berlin. De la muzica în sine până la interacțiunea cu publicul, de la energia lor pe scenă până la speech-ul pe care îl aveau între piese; de la toată nebunia pe care o vedeai în public – fete care plângeau și oameni care erau vădit emoționați de muzica pe care o ascultau până la ceea ce am simțit eu când m-am regăsit acolo, în mijlocul unor străini care se simțeau, la rândul lor, minunat.
De ce a fost cel mai bun concert al anului pentru mine? Pentru că am simțit cele mai multe furnicături prin corp, pentru că am fost surprinsă de tot ce s-a văzut pe scenă, pentru că am avut momente în care am fost inundată de emoții și ochii mi-au fost umezi.
Și da, a fost incredibil. Atât de incredibil. Cuvintele sunt de prisos.
Foto: Teodor Luca
