Cele trei retete Lay’s au fost dezvăluite de Cabral și Puya #retetelays

Trei doamne, toate trei. Trei rețete diferite, trei gusturi diferite, trei teritorii diferite. Toate sub același nume: Lay’s. În luna septembrie, Lay’s a lansat campania națională „Ghicește numele rețetelor secrete Lay’s”, iar după două luni de dezbatere au fost divulgate numele rețetelor secrete.

Cei care mă cunosc, știu că nu aș putea să-mpart o pungă de chipsuri. Înțeleg că suntem 2 sau mai mulți care mănâncă din ea, dar nu pot să concep că punga aia nu aparține unuia singur. Ori mănânc mai puțin ca tine, ori toată punga e a mea. Sunt o mare fană a chipsurilor (da, da, nu e chiar așa sănătos) și am încercat cam tot ce a ieșit nou, chiar și-n ciuda “zvonurilor” că nu e bun, că nu mi-ar plăcea etc. Îmi place să le degust pe toate.

Curioasă din fire, am încercat și cele trei sortimente de Lay’s care se ascundeau sub spatele pungilor cu Ghicește numele. Evident că eram curioasă să aflu ingredientele. Dar pentru că nu mă pricep la ghicit, i-am lăsat pe alții să-și dea cu părerea în câștigarea premiilor și eu am rămas doar cu gusturile. Și pot să spun că mi-am dat seama de câteva dintre ingrediente, dar nu suficient de mult încât să mă gândesc la toată rețeta.

Aseară, la un eveniment găzduit de ambasadorii Lay’s, Cabral și Puya, am aflat care sunt cele trei rețete și recunosc că am fost surprinsă, plăcut surprinsă.

Tananananananaaa… *drum rolls please*

1503353_986676774680873_4072574415779496962_n

Rețeta A: Lay’s gyros de pui cu legume (preferata mea)

Rețeta B: Lay’s pizza peperoncino al forno

Rețeta C: Lay’s cartofi prăjiți cu brânză rasă și ceapă (a doua preferată a mea)

După cum ziceam, i-am lăsat pe alții să ghicească, și au fost 2175 de participanți care au ghicit și au intrat în tragerea la sorți pentru cele trei mari premii de 25.000 de lei. Rețeta ghicită de cei mai mulți dintre participanți a fost rețeta C, urmată de rețeta A și rețeta B.

Așa că, dacă sunteți curioși să le gustați, mai ales acum că ați și aflat rețetele, le găsiți cam prin toate magazinele. Miam! (eu mănânc acum varianta A)

Foto: Dragoș Asaftei

Comentezi?

comments

2 Comments

  1. Diana November 7, 2014
    • Andra November 7, 2014

Add Comment