The Color Run, alergatul care te înveselește

Nici bine nu m-am întors de pe munți, că m-am dus să alerg pe Kiseleff, la The Color Run București (ediția a doua). De alergat, am mai alergat vara asta de câteva ori printr-unul din parcurile din București și pe pista de atletism de la Lia Manoliu, dar și la The Color Run Mamaia, unde am și văzut marea pentru ultima oară anul ăsta.

Dar diferența clară dintre a alerga în parc și a alerga la The Color Run e bucuria pe care o simți atunci când ajungi la finish. Poate e superficial ce zic, dar e mult mai distractiv să alergi alături de prieteni și să te colorezi. Așa că, vara asta m-am colorat de două ori, iar ultima oară m-am colorat chiar sâmbătă dimineața.

– E prea dimineață, m-am plâns eu. Trebuia să rog pe cineva să mă trezească, evident.

Dar se pare că a fost chiar bine. Pe la 9.30 ajungeam la Kiseleff unde mă-ntâlneam cu alți bloggeri și prieteni ca să mergem să ne colorăm. Și apoi distracția a continuat timp de vreo 3 ore. Chiar și cu pudră colorată în ochi ne-am bucurat de atmosferă! Și am și alergat!

The Color Run București de pe 13 septembrie a fost cea de-a patra ediție și ultima din primul an în care The Happiest 5K on the Planet a poposit și la noi în țară. Și mă bucur că am participat. Evenimentul a fost întreținut de băieții de la ROA, care știu că ne place place place să ne colorăm! Aș spune că sunt aproape 100% sigură că voi participa și la anul, că e mult prea fain să alergi colorat și cot la cot cu oamenii dragi.

Dacă nu ați fost la nicio ediție de anul ăsta, puteți să urmăriți cu mare drag și spor contul de Instagram și hashtag-ul #thecolorrunro. O să vedeți că o să vă pară rău și data viitoare nu o să vreți să-l mai ratați!

Comentezi?

comments

Add Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.