Mergi cu mine la Bloggers Lan Party 8?

Later Edit:

Pentru că nu-mi place deloc HearthStone (Îmi pare rău, Robert), iar pe Bianca am invitat-o să ne fotografieze, mai rămânea Mihai, care e și expert în FIFA. Așadar, Mihai, ne vedem dimineață! 

Îmi amintesc că atunci când eram mai mică, nu știam să rulez cornetele pe care le trăgeam prin țeava aia de plastic (acum realizez câtă mizerie făceam în spatele blocului). Și când eram afară, mereu îi puneam pe băieți să mă ajute. Uneori se enervau pentru că nu aveau timp să le facă și pe ale lor, alteori îmi dădeau direct de la ei, chiar dacă rămâneau cu mai puține.

Joaca e ceea ce-mi lipsește cel mai tare din copilărie. Genunchii juliți de la toate căzăturile de pe garduri și din alergări, aruncatul pietrei în șotron, săritul corzii sau al elasticului. Sigur, asta se-ntâmpla în copilăria mea de atunci. Acum, în copilăria mea de adult, mă mai joc din când în când pe PC, unde-mi iau bătaie sau pe consolă, unde mai reușesc să-i bat pe băieți, și chiar și pe fete.

Și pentru că astfel de momente sunt foarte rare, apuc să mă mai joc doar atunci când reușește Toma să îi strângă laolaltă pe bloggeri și să ne ofere niște controllere pe care să le rupem în două (evident, doar metaforic). Așa că profit de ocazie și spun da.

afis resize

Particip deja de 3 ediții la Bloggers Lan Party. Ce-i drept, nu m-am jucat de fiecare dată, de teamă că mă vor ‘bate’ băieții, pentru că ei se joacă mai des ca noi fetele. Dar ediția #blp7 mi-a demonstrat că nu e așa, că pot să bat, cel puțin la Mortal Kombat X, atât fete, cât și băieți.

Așa că vreau să merg și la #blp8 unde voi juca Fifa, pe care o jucam în copilărie, Mortal Kombat X (pregătiți-vă de luptă, am învățat mișcări noi) și un joc de care am aflat curând, dar pe care nu am apucat să-l joc prea mult, Hearthstone.  Ediția #blp8 va fi una mai specială din două motive: 1. ne vom juca și pe telefoanele mobile, dar și boardgame-uri (nici la capitolul ăsta nu mă pricep foarte bine). 2. va exista un After Lan Party, la Shoteria, în Centrul Vechi.

Nu-i așa că sună tentant? Ai ocazia să experimentezi și tu toată treaba asta pe pielea ta, sâmbătă, 8 august, începând cu ora 11:00, la Impact Hub, locul nostru de joacă de la ultimele 3 ediții încoace. Și putem să mergem împreună dacă mă vei convinge că trebuie să mă joc un anume joc care pe tine te ține treaz atunci când trebuie să dormi. Ai timp până vineri, ora 18:00. Nu poate fi decât un singur câștigător, așa că fii cât mai persuasiv.

Eu nu pot decât să te asigur că te vei distra și-ți va părea rău dacă nu vei fi prezent. Game on!

Bloggers Lan Party 8 este un eveniment Eventur powered by DigiMavenhut, Bitdefender AntivirusHTCFlancoASUSCalifShoteria și NativeBox.ro, cu susținerea Impact Hub.

Comentezi?

comments

Related Post

2 Replies to “Mergi cu mine la Bloggers Lan Party 8?”

  1. Un Mortal Kombat parcă aș juca. Ultima dată când am făcut asta, am bătut pe toată lumea. Chiar dacă eu apăsam pe butoane fără să știu ce fac :)). Dar contează rezultatul, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.