Odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nici nu s-ar povesti, un vultur ședea pe o cracă, în vârful unui copac, și nu făcea nimic. Un iepuraș care alerga de zor l-a văzut și l-a întrebat: “Nu te supăra, aș putea și eu să stau lângă copacul tău și să nu fac nimic?” “Sigur că da” i-a răspuns vulturul, iar iepurașul s-a așezat fericit lângă copac, fără să mai facă nimic, dar imediat o apărut o vulpe care l-a mâncat cu blăniță cu tot…

Ș’am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa, poveste care, evident, are și o morală: ca să nu faci nimic trebuie să stai sus, sus de tot…

(via Sorin Psatta)

Pe Marta nu am reușit să o ascult vorbind în fața unui public până ieri, la Social Media Summit București, prima mea ediție, despre care v-am anunțat (dacă ați lipsit, să vă certați). Știam cât e de profi în organizarea evenimentelor și în munca de la revista Biz, dar cumva, reușeam să lipsesc de la evenimentele unde era prezentă. My bad. Dar ieri, ieri Marta și-a marcat prezența prin ceea ce a spus mai sus, și am să repet și aici:

Oamenii nu au aspirații.

Și atunci m-a lovit. Avea dreptate. Așa m-am simțit eu de când mă știu. Uneori am niște idei, îmi doresc lucruri, dar sentimentul ăla e prea mic și prea insignifiant pentru a-l numi aspirație. Adică, aspirația mi se pare fix dorința de a merge pe Lună și a și face toate demersurile într-acolo. E mult spus, dar cam așa e. Trebuie să-ți miști toate mecanismele interioare ca să te îndrepți către asta. Să-ți dorești foarte tare, dar foarte foarte tare. Și să se-ntâmple.

Există oameni care au aspirații, care muncesc pe rupte ca să ajungă cât mai sus, și există oameni care nu au mișcat niciun deget, care au ajuns într-un loc doar pentru că li s-a cuvenit. Și mai sunt cei care nu mai au curajul să mai aibă aspirații pentru că nu mai sunt motivați de nimic și de nimeni din jur, nici măcar de ei înșiși.

Aceeași idee a atins-o cumva și Mugur Pătrașcu, poate fără nicio legătură directă. Faptul că suntem atât de puțini motivați, fie datorită banilor, fie datorită echipei, a șefului, a job-ului în sine, uităm să mai facem lucruri cu plăcere –> aspirația de a urca într-un loc mai bun nu mai există. Tot ce trebuie să facem este să muncim ca să ajungem cât mai sus, la acel sus din povestea cu vulturul. Dar cum facem asta dacă nu ne mai motivează nimic?

Și ajungem tot la ce spunea Mugur în final și unde voia de fapt să ajungă cu ideea lui de mai sus:

Am creat un departament de produs gunoi.

În momentul în care nu mai poți vorbi despre plăcere în muncă, vorbești despre crearea unui conținut, indiferent de munca pe care o produci, care nu mai e conținut, e gunoi. Cumva, din asta învățăm cât de aspiranți trebuie să fim atunci când vine vorba de job. Să muncim atât de mult încât să ajungem să facem ceva ce ne place cu adevărat, ca niciodată să nu ne plictisim și să oferim content care nu e relevant.

Sigur, la Social Media Summit s-a vorbit despre social media, dar eu am săpat mai adânc. S-a discutat despre Dark Social *despre care nu a mai povestit nimeni până acum* în prezentarea lui Manafu, despre relația bloggeriilor cu agențiile (găsiți prezentarea lui Chinezu aici, care btw, a câștigat și primul loc în topul bloggerilor care au colaborat cu agențiile), Alex a vorbit despre cele mai populare mesaje de pe facebook, pe care le-a și criticat un pic, Vlad Tăușance ne-a povestit câte ceva din spatele campaniei lui Klaus Iohannis, unde într-adevăr a existat aspirație și s-a ajuns la rezultatul dorit (ăsta da exemplu).

Ar mai fi multe de povestit, dar vă las cu această unealtă, pe care ne-a amintit-o și Iulian Pădurariu în prezentarea lui de ieri, TagBoard, unde găsiți cam tot ce s-a tweet-uit ieri la Social Media Summit, sub hashtag-ul #smsbucuresti. A mai zis-o cineva, eu o zic cu părere de rău, din păcate doar la conferințe mai trăiește această rețea socială.

La final de conferință mi-am dat seama că-mi doresc tare mult să am aspirații. Îmi doresc să mă mișc într-o direcție. Știu că ține exclusiv de mine, dar acum nu se vede că-mi doresc îndeajuns de mult. Poate trebuie să mai cresc.

Foto: Dragoș Asaftei

Comentezi?

comments