Oslo, 31 august. Prima mea cronica de film.

Chiar daca nu am vazut celelalte filme care s-au intrecut pentru cel mai bun film la TIFF, Oslo 31 august isi merita cu siguranta marele premiu si premiul pentru cel mai bun scenariu anul asta. Acesta este cel de-al doilea scurt-metraj al lui Joachim Trier, un var indepartat de-al lui Lars Von Trier (cred ca toti ne-am intrebat daca intre cei doi exista vreun grad de rudenie) si cea de-a doua colaborare cu actorul, doctorul si medicul norvegian Anders Danielsen Lie.

Nominalizat la Un certaind Regard in 2011, filmul lui Trier este ca o baie la copca de o ora si jumatate intr-un lac din Norvegia. Te dezgheata cand intri in lac si te ingheata la loc instantaneu cand iesi. Oslo, 31 august e un film care te impinge sa te gandesti la trecutul tau, la viata ta personala care s-a dus acum pe apa oceanului Arctic din cauza unei greseli pe care ai facut-o. Personajul principal, Anders, este un baiat frumos si destept, de 34 ani, care insa cade in prapastia drogurilor. Dependent de droguri de orice tip, de la alcool la heroina, Anders nu reuseste sa se mai impace cu propria-i fiinta, cu omul care a devenit. Se simte inutil, nu mai valoreaza nimic. Din punct de vedere al trairilor, e complet mort.

Te iubesc, Anders. Te iert. Asta isi doreste sa auda Anders pe 31 august, ziua in care a primeste permis de iesire de la centrul de reabilitare. Motivul pentru care poate sa iasa e de fapt un interviu in Oslo, el prinde ocazia sa-si viziteze si prietenii. Asteapta ca ei, prietenii pe care i-a lasat de mult in urma, sa ii ofere increderea in sine de care are nevoie si sa-l accepte asa cum este. Sa-i ofere un imbold pentru a-l ajuta sa-si continue viata in societate, in afara centrului. Dar nu se poate intoarce la ce a fost. E deprimat si intr-un moment de slabiciune vrea sa-si puna si capat zilelor.

Uita-te la mine. Am 34 de ani. Nu am nimic. Nu vreau sa o iau de la capat. Trier isi plaseaza actiunea la rascrucea dintre scapare si ratacire, pe 31 august, intre sfarsitul verii si inceputul anotimpului friguros din Norvegia, a intunericului. Fiecare moment pe care-l traieste in cele 24 ore, este ca un sut in fund pentru el, dar pe care nu pare sa le simta. Are impresia ca cei din jurul lui sunt fericiti si ca si-au continuat viata mai departe, fara ca el sa mai fie prin preajma. Intotdeauna am crezut ca oamenii fericiti sunt niste idioti. Si probabil ca sunt. Thomas, prietenul lui Anders are o familie fericita, doi copii, o reputatie de profesor cu care nu oricine s-ar fi mandrit si cu toate astea se comporta ca un idiot, care atunci cand trebuie sa-l asculte pe Anders, incepe sa dea citate din Proust.

I-a fost dat sa aibe totul, parinti bogati, care il sfatuiau cum sa nu fie prins cu o viteza mai mare decat cea legala, care ii ofereau libertatea de care avea nevoie,  Iar cand viata i-a oferit droguri, el s-a drogat. Atat de simplu. Ca totul sa para real, actorul Anders Danielsen Lie a facut o vasta investigatie asupra drogurilor, si a intalnirilor de la Anonimii Narcotici, a vorbit cu psihiatrii si cu oamenii care au avut probleme cu dependenta. Nimic nu a fost lasat la voia intamplarii, se vede ca cei doi Trier sunt veri.

Povestea se invarte pe tema singuratatii lui Anders. Fugitiv, mai aflam ca el a avut o iubita, pe care spune ca n-a iubit-o, dar pe care o vrea acum inapoi, mai are o sora, care refuza sa se intalneasca cu el, si cativa prieteni pe care-i intalneste la o petrecere.

Deprimare e cuvantul care descrie filmul. Chiar daca limba norvegienilor nu e tocmai pe placul si intelesul meu, filmul nu trebuie ratat. Cred ca cei care au ales sa lanseze filmul vara s-au gandit ca ne-ar prinde bine o ora si jumatate de racoare mentala.

Enjoy!

Comentezi?

comments

Related Post

2 Replies to “Oslo, 31 august. Prima mea cronica de film.”

  1. misto recenzia. l-am vazut si eu aseara si chiar mi-a placut. chiar foarte mult, dar eu sunt mai trist asa de felul meu :)) app. iti recomand sa vezi si Le Feu Follet, care este facut dupa aceeasi carte si spune cam aceeasi poveste, doar ca Oslo e updatat la noile tendinte. oricum, unul dintre cele mai bune filme vazute de mine anul asta.
    sa mai scrii recenzii!

    1. Si mie mi-a placut, ca’s la fel de trista ca si tine. O sa-l vad. Stiam ca s-a inspirat de la filmul ala, dar uite, despre asta nu am mai scris.

      O sa mai scriu curand. Sper. Multumesc, Vali!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.