Luna martie se apropie de final, dar muzica bună nu contenește să apară. Pentru săptămâna asta am scos din desagă (se potrivește cu vremea de afară) șapte recomandări muzicale care pe mine nu mă încântă decât la visare, stare care vine în completarea așteptării soarelui. Special ca să ne mai încălzească un pic inimile astea obosite.
Așadar, astea sunt recomandările mele pentru marți, 20 martie.
Men I Trust – Show Me How
Prima mea obsesie în materie de muzică din această săptămână vine de la Men I Trust, o trupă de care am aflat la finele anului trecut când am primit o recomandare muzicală pe blog. Dacă atunci am rămas în minte cu Lauren, o altă piesă frumoasă a canadienilor, săptămâna trecută mi s-a atras atenția cu Show Me How.
A reușit să rămână pe repeat mult mai mult timp și mi-a încântat urechile în plimbările de seară și în conversațiile care erau din ce în ce mai frumoase pe muzica asta. Piesa merge perfect înainte de culcare, dar și în momentele în care vreți să vă liniștiți după o zi nu tocmai plăcută, tocmai pentru că este foarte smooth. Din punctul meu de vedere, este clar o trupă de urmărit.
The Marías – I Don’t Know You
Iaca am făcut și prima descoperire pe mult apreciatul Spotify. Nouă pentru mine, veche pentru alții. The Marías, deși v-ar putea tenta să spuneți că își au originea pe undeva prin călduroasa Europă (așa cum am făcut eu), sunt o trupă din Los Angeles, lansată undeva prin 2016.
Undeva prin noiembrie 2017 au lansat și ei primul lor EP, iar cea mai cunoscută piesă este I Don’t Know You. Instrumentalul lor este foarte jazzy, iar vocea solistei te liniștește imediat. Multă senzualitate și o stare de intimitate, perfectă de ascultat la țigara de după.
Leon Bridges – Bet Ain’t Worth the Hand
Pe 27 mai 2015, o mână de oameni dragi mie s-au strâns și mi-au făcut o surpriză: bilete la un concert Leon Bridges. Și nu oriunde, ci la Londra, odată cu prima mea vizită. Cum a fost? Impecabil. De departe unul dintre cele mai bune concerte la care am fost. Muzica gospel-soul, cea pe care el o interpretează fără cusur, este greu de urmărit în secolul XXI, dar Leon reușește să o facă din ce în ce mai ușor de ascultat.
Bet Ain’t Worth the Hand este una dintre piesele cu care Leon anunță cel de-al doilea EP al său. Poate vă așteptați sau nu, dar este o piesă de despărțire. Iar dacă despărțirile sunt de cele mai multe ori dureroase și triste, piesa asta nu e nici pe departe astfel. E doar frumoasă și merită a se asculta în liniște, cu un pahar de vin alături.
Sohn – Nil
Pe Sohn nu l-am ratat la Summer Well în 2015, când l-a înlocuit pe Dan Croll, iar anul trecut la Electric Castle am avut onoarea de a prinde loc chiar lângă scenă (aici e dovada). Așadar, am prins două concerte foarte bune cu un artist pe care l-am îndrăgit de la prima piesă pe care am ascultat-o.
Acum aproape o săptămână, Sohn a lansat două piese, însă Nil mi-a atras atenția nu doar prin linia melodică, ci și prin versuri: Tell me if I’m mistaken/ But you’re not in love/ Am I right? Una dintre cele mai clasice întâmplări din viața unui om transcrisă într-o piesă pe care să o îndrăgești încă de la primele acorduri.
Japanese Breakfast – Boyish
Una dintre descoperirile mele de anul trecut este și Japanese Breakfast, pe care însă am cam ignorat-o până la piesa de mai jos, pe care am ascultat-o prima oară săptămâna trecută și care mi-a atras atenția de la prima ascultare.
Nu am gustat un mic dejun japonez, așa că nu știu care pot fi asemănările, însă piesa asta pare că frânge inimi odată cu vocea solistei, Michelle Zauner, și cu stilul în care este scrisă. So here we are, we’re just two losers. Dacă rezonați cu cele spuse mai devreme, cu siguranță o să vă placă.
Sade – Flower of the Universe
7 ani. 7 ani de când Sade, această zeiță a muzicii soul, a lansat ultima sa piesă. Dacă în tot acest timp ne-am mai delectat cu vechile și popularele ei cântece, de data asta ne bucurăm de Flower of the Universe, lansată odată cu apariția filmului A Wrinkle in Time (care nu se anunță un film foarte bun, după review-urile de pe Imdb) în care regăsim stilul lui Sade, de care ne era foarte dor.
Da, am putea spune că Sade, prin absența ei, a fost ca un wrinkle in time, dar vocea ei este în continuare inconfundabilă și mi-ar plăcea să cred că își va relua și concertele cu această ocazie.
Isaac Gracie – last words
Unul dintre artiștii cu care ne bucură Summer Well anul ăsta este și mai sus numitul, Isaac Gracie. Trubadurul londonez de 23 de ani, așa cum este numit de către presa din Anglia, este un nume nou în industria muzicală și a avut șansa să se remarce încă de la primele piese lansate. După cum bine îi spune titlul, nu avea cum să fie o piesă prea veselă, iar asta oricum nu-l caracterizează. Așadar, dacă v-a plăcut piesa asta, nu uitați că puteți să-l ascultați pe romanticul puști vara asta, pe domeniul Știrbey.
A, era să uit. Albumul lui de debut apare în aprilie. Suntem cu ochii pe tine, Isaac!
Ne auzim săptămâna viitoare! :)
P.s.: nu uitați, vineri, 23 martie, sunt de găsit în carne și oase în J’ai Bistrot. De pe la 21:00.
