Oricât de mult ne-am dori să mai păstrăm vara prin preajmă, e cam gata. Și ea și concertele cu care a defilat în ultimele mai bine de 90 de zile. Pentru mine a fost o înșiruire frumoasă, încă de la sfârșitul lunii mai până aproape de finalul lunii august, de muzică bună și trupe pe care m-am bucurat să le văd live aici sau prin alte țări. Nu am apucat să vă povestesc despre concertele acestei veri, dar o voi face curând.
Și chiar dacă perioada de relaxare la soare s-a încheiat, urmează toamna cu ale ei surprize muzicale. Sunteți pregătiți?
Pentru fiecare seară de Brutus, pentru fiecare dimineață pe care ai petrecut-o până aproape de răsărit pe Constantin Mille 4, pentru fiecare match de pe Tinder pe care l-ai zărit pe terasa clubului, pentru fiecare concert la care nu ai ajuns sau la cele la care ai ajuns și nu ai văzut nimic din pricina băieților înalți din fața ta, pentru fiecare “Mergem în Control diseară?”, pentru fiecare băiat pe care ți-ai fi dorit să nu-l vezi cu vreo altă fată în Control.
Pentru fiecare țigară aprinsă, pentru fiecare pahar de vin băut și pentru fiecare bere spartă, pentru fiecare pereche de ochelari găsită pe jos, pentru fiecare piesă pe care ai dansat ca un nebun etc. Pentru toate astea și pentru mai mult de atât, Control împlinește anul ăsta 10 ani și sărbătorește așa cum se cuvine: muzical.
Unul din numele pe care reușim să le vedem anul acesta în Control este și Son Lux, pe care am avut deja ocazia să îi ascult la Electric Castle vara asta și care poposește nu doar o dată, ci de două ori în aceeași zi pentru două concerte diferite, la doar câteva ore distanță.
Deși cu câteva luni înainte de festival, refuzam să ascult Brighter Wounds (ultimul album Son Lux) pentru că simțeam că nu muzica lor nu ajungea la mine așa cum îmi doream, am avut noroc de un coleg de birou care mă mai ațâța din când în când cu câte o piesă și care m-a împins, inconștient, mai mult înspre album.
Însă adevăratul test l-au sau l-am avut la Electric Castle, undeva aproape de scenă, unde am retrăit sentimentul că muzica este într-adevăr ceea ce mă face mai fericită zi de zi. M-am îndrăgostit de pasiunea cu care toboșarul își bătea ritmul, de vocea solistului care îți gâdila nasul cu fiecare inflexiune, de momentele în care trebuia să închizi ochii ca să simți că ești doar tu și cu ei într-o cameră.
Dovadă a ceea ce am trăit stă schimbul de sms-uri dintre mine și o prietenă de-ale mele din timpul concertului (exprimarea este sub influența experimentului muzical numit Son Lux, o să-nțelegeți voi):
”Pfoai de capul meu. Cum e Son Lux. Musai să ne luăm bilete până nu se vând.”
”OK. Iau eu mâine pentru amândouă. Mă bucur că îți place.”
”Da, te rog. O să-ți placă. Aproape plâng.”
[later]
”Am plâns. Mulțumesc de bilet.”
”Ai plâns pentru că e minunat Son Lux? :))”
”Da. E superb.”
Și da. La ultima piesă am strâns ochii atât de tare, încât m-au năvălit o mulțime de amintiri. Și am început să-mi simt nasul gâdilat tot mai mult, iar ochii s-au umplut de lacrimi. Biletele au fost cumpărate în seara cu pricina de către prietena din conversație, și iată-ne, la doar o lună distanță de concertul din Control se anunță și cel de-al doilea concert. Aceeași zi, altă oră.
5 octombrie. Club Control. Ora 19:00. O a doua șansă să putem asculta și experimenta muzica pe care o fac americanii ăștia.
Cam așa a sunat Son Lux vara asta. Și cam la fel de bine va suna și în Control. Abia aștept să văd cum se va simți concertul într-un spațiu cu mult mai intim decât cel de la festival. Biletele pentru cel de-al doilea concert se găsesc aici. Ne vedem pe 5 octombrie, în Club Control.
