Nu-mi plac filmele horror. Nu mi-au plăcut niciodată. Nu prea reușesc să mă sperie și nici nu empatizez cu modul ăla dement de a pune problema. De când am aflat de conceptul de Escape Room, am avut senzația că am de-a face cu un soi de punere-n scenă a unui semi film de groază. Niște oameni prinși într-o cameră din care încearcă să iasă. Credeam că se-ntâmplă lucruri cu lumina stinsă, că mai ies din când în când niște oameni să te sperie, ca să fie totul mult mai de efect. Un fel de Casa Groazei din parcurile de distracții, dacă vreți.

Ei bine, nu. Nu e deloc așa. Luni seară, mai bine de o oră, am rămas captivă într-o cameră cu 5 bloggeri și un tip pe care nu-l cunoșteam, la Escape Room-ul cu același nume, din zona Unirii. Eram înspăimântată pentru că nu știam ce ne așteaptă, dar și curioasă și nerăbdătoare-n același timp. Și pentru că tot îmi doream să ajung, chiar dacă plecam în călătorie cu toate ideile preconcepute de mai sus, am răspuns pozitiv inițiativei Samsung (Mulțumim!).

Dacă vrei să cunoști pe cineva mai bine, ia-l de mână și du-l la Escape Room. Ai să vezi atunci cum se descurcă sub presiune, cum reacționează, care-s atuurile și defectele lui. În momentul ăla se dezlănțuie adevăratul om (nu zic că trebuie să fie neapărat ceva rău).

Și am început joaca. Pentru cei care nu știu, ai la dispoziție 60 minute să ieși din cameră. Din indiciu în indiciu trebuie să ajungi la ultimul și să reușești să deblochezi ușa, poarta spre eliberare. Aveam la dispoziție patru telefoane Samsung Galaxy Note Edge pe care trebuia să le deblocăm. Cred că asta ne-a furat cel mai mult timp, dar și pentru că între timp uitam că ce trebuia să facem mai întâi, pentru a continua jocul, era să deblocăm telefoanele. Ne apucaserăm să căutam alte indicii și eram curioși de tot ce se afla prin preajmă, gândindu-ne că ne-ar putea fi de un potențial ajutor.

Am uitat să vă povestesc despre cei 5 bloggeri coechipieri. În ordinea numerelor de pe tricou: Bunescu, cel care a descifrat cele mai multe indicii și care a fost un soi de lider – asta a arătat cât de mult s-a implicat și cât de în serios a luat jocul. Anca, coechipiera mea de sex feminin, a fost mâna dreaptă a lui Ionuț. Ea primea indiciile pe unul dintre telefoanele Samsung și era numai ochi și urechi la noi restul, pentru a putea comunica eficient. Ariel, sufletul echipei, cel care râdea cel mai mult și care se distra cel mai tare la găsirea indiciilor. Chinezu, care ca un tată, ne păzea pe toți și avea grijă de valiza (încuiată de altfel), pe care am descoperit-o destul de târziu, și care m-a descris ca fiind “de departe cel mai eficient membru al echipei”. Laurențiu, cel mai cuminte dintre copii, iar Alex, care a avut cea mai mare încercare: cea de a sta închis cu 6 bloggeri haotici, fără să-l cunoască pe niciunul dintre ei. Și să nu uităm de Cătălin, care pe lângă faptul că ne-a făcut poze, s-a și distrat să vadă cum ne chinuim la găsirea indiciilor.

Combinații de cifre, obiecte ascunse, H2o not, tablă de șah, pereți și toate cele, au făcut din luni seară un final de zi pe cinste. Și cu siguranță presiunea timpului pe care o citeam pe cadranul pe care-l verificam la fiecare câteva minute are să facă distracția mult mai intensă și mecanismele gândirii să se-nvârtă mult mai repede.

Așadar, recomandare: dacă nu ați fost până acum la Escape Room, luați-vă prietenii/ iubitul/ iubita și stați într-o cameră timp de o oră. În același timp în care e challenging, e și foarte distractiv.

Comentezi?

comments