Aveam 16 ani când Vama Veche își lansa ultimul album: Fericire În Rate. Pe atunci, aveam o pasiune (căci da, era într-adevăr o pasiune) pentru tot ce-nsemna Vama Veche trupa, inclusiv Chirilă. Știam toate versurile, mergeam la concerte, ascultam nebunește albumele și cântam piesele de fiecare dată când prindeam ocazia.

Tot în 2006 s-a lansat și Legături Bolnăvicioase, unde l-am descoperit pe Tudor Chirilă actorul. Dincolo de povestea care mi se părea foarte interesantă, atrăgătoare (curioasă mică) pentru o puștoaică de 16 ani, știu că-mi plăcea foarte mult numele de Roboțel, pe care mi l-am și însușit. Chiar primisem cadou un tricou, pe care nu după mult timp mi l-a pus mama în mașina de spălat și de pe care s-a șters mesajul înscripționat: La mulți ani, Roboțel!

Săptămâna asta, în schimb, l-am cunoscut și pe Tudor Chirilă actorul de teatru, în piesa Coada, de Israel Horovitz, de la teatrul Bulandra. Cum nu obișnuiesc să citesc recenzii sau să caut mai mult decât distribuția înainte să accept o invitație la teatru, am plecat spre Bulandra neștiind la ce să mă aștept de la piesă.

Eu nu am avut niciodată o femeie la coadă. 

5 personaje. 4 bărbați, o singură femeie. Stephen (Tudor Chirilă), pasionatul de Mozart, puștiul inteligent; Fleming (Cristian Crețu), omul banal, fraierul; Dolan (Ion Grosu), atotștiutorul și neimpresionabilul; Arnall (Radu Gheorghe), bătrânul, încornoratul, soțul cu handicap al prea-măritei Molly (Mariana Dănescu), o femeie ușoară, lipsită de scrupule.

Ca element de decor avem doar o singură linie, dreaptă, frumoasă. O singură linie trasă undeva aproape de una dintre marginile “scenei”. Acolo se-ntâmplă toată piesa. O linie care spune: dincolo de. Fiecare va avea locul lui la coadă ca mai apoi să facă schimb. Dacă au venit cu un scop pentru a se așeza la coadă, au plecat cu un altul. De fapt, nici ei nu mai știu pentru ce au venit acolo, dacă stau la coadă pentru bilete la un meci sau pentru altceva. Ce e sigur clar, e că fiecare dintre ei știe acum că vrea să fie primul.

Sunt primul! Sunt primul!

Egoism. Statul la coadă și depășitul celui din față arată cât de egoistă e firea umană și cum fiecare își va urmări întotdeauna propriul interes. Fiecare dintre cei cinci va ajunge să fie primul, chiar dacă asta-nseamnă că trebuie să încalce toate regulile statului la coadă. Și la ce bun? Niciunul dintre ei nu va fi mai fericit în final, iar singurul care va avea o revelație despre toată nebunia care are loc este Stephen.

Tudor Chirilă nu dezamăgește. Dovedește încă o dată cât de cameleonică îi e firea și cum poate să joace la început un rol de puști care se distrează și cântă (își arată adevăratele calități vocale prin vocalizele jucăușe), iar apoi un adult matur care reușește să dea un înțeles întregii acțiuni. E întruchiparea acelui Chirilă de care fiecare adolescentă s-a îndrăgostit la un moment dat.

Coada e, pe lângă comedia moralizatoare și lecția pe care ar trebui să o învețe fiecare dintre noi, o piesă de teatru amuzantă, cu muzică, chiar și cu sex, care merită o oră și jumătate dintr-o seară de a voastră.

“Pentru mine, „Coada” a însemnat o sumă de lecții. Într-o eră și o meserie în care orgoliul este -din păcate- suveran, textul lui Horovitz are rol terapeutic. Personajul meu (Stephen) este poate singurul care se trezește din hipnoza “podiumului”. Stephen este la fel de pierdut pentru că, deși învinge printre muritori, alege cu inepuizabilă vanitate lupta pierzătoare cu Mozart. Pentru mine, „Coada” reprezintă o oglindă care, mărturisesc, nu reflectă imaginea cea mai fericită. Speranța rămâne însă în lupta pe care o putem duce cu pornirile noastre absurde.” (Tudor Chirilă)

Vă las cu piesa asta, pentru vremurile care au apus.

Foto: Adi Bulboacă

Comentezi?

comments